Nu există nimic în afară, există doar gânduri în mintea mea, această frază provine de la Hooponopono. Un curs în Miracole spune, de asemenea, că nu există nimic în afara noastră.
Cum înțelegem asta? Știu că este oarecum complicat, m extindeți dincolo de simțurile fizice.
Iluzia ne arată că suntem separați, dar în realitate ceea ce se întâmplă este că dacă te atacă, te atacă, dacă te iert, mă iert. Dacă nu mă gândesc pașnic la tine, nici nu mă gândesc pașnic la mine.
Când aud știri la televizor sau când un prieten sau o cunoștință îmi spune despre un eveniment care s-a întâmplat cu cei care cred în mine, neputința, starea de rău, vreau imediat să fac ceva pentru a schimba lumea. Un sentiment de incapacitate și furie se naște și se calmează doar atunci când îmi amintesc că lumea pe care o percep nu este reală, este în mine.
Uit complet că lumea pe care o percep este în mintea mea și că acest sentiment de furie și neputință este al meu, se naște din interior. Este ușor să-l atribuie ceva din afară, dar ceea ce îmi vine la urechi este pentru că există ceva în mine care crede în ea și îl atrage sau îl creez. Prin urmare, apare cine îmi spune.
Dacă nu ar fi o credință a mea, nu ar intra în mine nimic care să mă schimbe. Lumea mea sunt eu.
Tot timpul fără să-mi dau seama, îmi reflect credințele în lume și îmi doresc ca lumea să se schimbe așa cum mi-a plăcut, că schimbarea în modul în care cred că ar fi mai bună. Fie ca lumea să fie un loc mai bun pentru toată lumea, ca nimeni să nu sufere de lipsuri, ca oamenii să fie fericiți și să o dovedească și că toți trăim în pace.
Într-un fel sau altul universul este responsabil să-mi arate convingerile mele reflectate pe ecranul vieții mele. Nu trebuie să înțeleg cum se întâmplă acest lucru, deoarece mintea conștientă nu are capacitatea de a înțelege practic nimic, nu a fost concepută pentru asta. Abia captează mai puțin de 1% din ceea ce se întâmplă cu adevărat.
Aceeași nevoie de schimbare o reflectă și experimentez; Mai multă nevoie de schimbare.
Văd și alții din lumea mea care doresc să o schimbe. De ce nu se schimbă lumea dacă atât de mulți dintre noi ne dorim bine pentru lumea noastră?
Atunci mă întreb, ce creez? Și atunci îmi dau seama că ceea ce mă extind este nevoia mea de a schimba ceva. Sunt concentrat pe rezistența la ceva și nu pe acceptare, pace și liniște în mine. Prin urmare, creez mai multe dorințe de schimbare, mai multă frustrare și mai multe plângeri cu privire la realitatea mea, creez mai mult din ceea ce vreau să schimb.
Conștiința mea face contrariul a ceea ce îmi doresc, pentru că dorința este ceea ce se extinde și nu rezultatul. Extinderea nevoii de a schimba ceva. Și nu există nici o modalitate de a schimba ceea ce nu există.
Lumea îmi este în minte, lumea nu este reală. Nu există nimic acolo. Lumea pe care o văd este portretul modului meu de a gândi.
Lumea este ecranul în care toate convingerile noastre devin realitate. Dar nu există, nu este real, este doar o hologramă a stării mele mentale.
Acest lucru este ciudat și mi se pare dificilă această înțelegere, dar totul este o iluzie, sunt creatorul a ceea ce experimentez. Nu există nimic acolo, sunt doar gânduri în mintea mea.
Nimic din ceea ce fac din exterior pentru a rezolva lumea nu poate funcționa pentru că este doar proiecția mea și proiecțiile nu se pot schimba, proiecțiile sunt iluzii, nu sunt reale, nu există.
Nu este nimic de făcut pentru ca lumea să se schimbe. Dar dacă îmi aduc aminte cine sunt cu adevărat și dacă pot ieși din voalul care îmi acoperă viziunea, atunci poate să văd o lume perfectă așa cum este ea cu adevărat și să-mi văd frații în esența lor și așa cum sunt ei cu adevărat. Frații mei nu sunt despărțiți, toți fac parte din mine.
Lumea nu se poate schimba, schimbarea este în percepția mea.
Folosind simțurile interioare este mai ușor să auziți glasul lui Dumnezeu, să vedeți din inimă și să vorbiți prin iubire.
Doar când ne aducem aminte de esența noastră și o simțim din nou este când vom vedea o lume a iubirii, deoarece ceea ce se va reflecta din noi este aceea, iubirea. Nimic, dar iubirea nu este reală.
Nu trebuie să schimbăm nimic, pentru că suntem deja perfecti, trebuie doar să lăsăm frica să vedem lumea din dragoste.
Atâta timp cât voi continua să văd o lume a violenței, a nedreptății și a inimii, pe asta mă concentrez și nu sunt pură în inimă, văd prin amintirile și programarea mea.
Realitatea pe care o trăim este similară cu ecranul unui film, dacă dorim să schimbăm filmul trebuie să schimbăm ceea ce este în proiector. Ceea ce proiectăm este format din unde vibratorii și ceea ce facem este să ne acordăm simțurile cu realitatea respectivă. Este ca un radio, toate posturile joacă în același timp, aleg pe care o să acord.
Toată realitatea externă pe care o percepem, în realitate, este doar o construcție mentală. Am creat versiunea noastră de lume așa cum o vedem, inclusiv cei care par să împărtășească această lume cu noi.
Versiunea pe care o primim din realitate este cea pe care o creăm. Tu ești singurul care este acolo în lumea ta, nimeni care este acolo nu este real. Ei sunt cu adevărat în lumea lor fiecare, poate cu o versiune a ta în realitatea lor. Toți oamenii din lumea mea sunt holograme. Suntem în acest univers, facem parte din el și cel mai important este că întregul univers se află în noi.
Dacă vreau să schimb lumea începând cu mine, încep să radiază de lumină și informații.
Cum nu ești așa cum îmi imaginez tu, ești celălalt eu al meu, sper că am înțeles ...
Dar mai presus de toate, din inima mea îți spun….
Te iubesc
Sursa: http://hooponoponoenvenezuela.wordpress.com/2013/10/14/no-existe-nada-afuera/
Nu există nimic în afară. Ho'oponopono, de Jocelyne Râmniceanu
