Drumul călătorește singur. Individual. Nimic și nimeni din afară nu pot experimenta, experimenta, ceea ce sufletul nostru a ales să simtă.
Acea singurătate intimă, de care ne temem atât de mult, este un mare Maestru. Este cel care ne permite să ne deosebim și să ne cunoaștem pe noi înșine dincolo de caracterul extern pe care l-am fabricat pentru a ne raporta la ceilalți.
Acest spațiu nu este doar necesar, ci este esențial să ne adâncim în esența noastră. Pentru a vă reconecta cu ea, pentru a înțelege cine suntem cu adevărat.
După realizarea acestei lucrări, vom putea să ne raportăm la ceilalți dintr-o perspectivă nouă.
Deși poate părea un paradox, a căuta în interior este să înțelegem mai bine ceea ce este în afară, din cauza acelei legi universale care ne spune ceea ce este deasupra este mai jos, ceea ce este în interior este în afara .
Mediul nostru va fi diferit atunci când vom schimba unghiul propriei noastre viziuni și vom începe să vedem lumea cu alți ochi. Cu ochii Sufletului, cu ochii Conștiinței.
Cei dintre noi care am fost nevoiți de circumstanțele vieții să ne întâlnim individualitatea trebuie să fim recunoscători. În ciuda durerii și a suferinței, în ciuda disperării pe care ne-a provocat-o de multe ori singurătatea forțată.
A învăța să o transcend înseamnă a învăța să te simți bine în interior. Și aceasta nu este o sarcină ușoară.
Împărtășirea anxietăților ne face să ne simțim mai ușori. Purtarea lor, acceptarea și lăsarea lor să treacă de noi înșine este mult mai grea. Cu toate acestea, atunci când nu există altă opțiune, aceasta este singura alegere. Transcend sau cedează durerii.
Ființa umană are tendința de transcendență, deoarece în interior știe că aceasta este misiunea sa principală. A transcende înseamnă a înțelege că suntem cu mult mai mult decât vedem, auzim, atingem și simțim.
A transcende înseamnă a ne descoperi divinitatea.
Pe măsură ce toate opusele se ating reciproc, durerea și bucuria sunt mai aproape de ceea ce ar putea fi asumat cu ochiul liber. Durerea profundă ne împinge într-un abis din care nu putem decât să ne întoarcem transcendând-o, înțelegând că această durere nu este decât umbra capacității noastre de a iubi.
Sentimentul abandonului și neputinței, tristețea profundă, sunt opusele Unității care se experimentează prin Iubire cu majuscule.
Acea Iubire față de tot ceea ce ne permite să înțelegem că facem parte dintr-o rețea complexă și infinită, iar din acel plan, nu există singurătate, nici teamă, nici durere, nici tristețe.
Când admirăm un peisaj cu o frumusețe spectaculoasă, nu putem decât să ne simțim „plini” de ceea ce vedem. Facem parte din acel peisaj, nu numai ca observatori, dar și ca parte activă a acelei imagini de perfecțiune și armonie.
Și prin adaptarea la acea Armonie, ne acordăm esența proprie, care este, fără îndoială, la fel de armonioasă ca peisajul.
Învățarea este o cale individuală. Împărtășirea este darul extinderii învățării.
Dacă vă simțiți vreodată singuri, amintiți-vă: faceți parte din cea mai frumoasă creație a Universului: TU sunteți peisajul.
==============================
Esther Beltrán (3/11/2010)
http://amanecer-guerrerosdeluz.blogspot.com/
http://www.guerrerosdeluz.net/
