Esoterismul ca epistemologie actuală
Considerăm că această scriere este extrem de necesară, pentru că ne aflăm într-o situație în care - în ciuda aparențelor și a conținutului pe care mass-media intenționează să ni-l transmită - valorile spirituale iau un boom mai mare, într-un ritm lent și De multe ori aproape neobservat, dar ferm progresiv pe termen mediu. Poate într-o măsură proporțională cu cea în care, liderii destinelor noastre materiale, au investit în a propune soluții din ce în ce mai puțin promițătoare pentru stabilitatea noastră materială, extrem de nesatisfăcătoare pentru nevoile psihologice minime și care în niciun caz nu răspund la cele mai profunde neliniști care bat în rădăcinile cele mai adânci ale ființei noastre; acea dimensiune căreia - în alte timpuri - a fost desemnată spirituală.
Nici calea transformării politice, nici cea economică, nici una religioasă convențională (indiferent dacă este religia în cauză), sau chiar - din păcate - posibilele abordări estetice și artistice, care în alte momente ar putea fi un canal vital pentru ființa umană, constituie în prezentele ieșiri viabile la nevoia imediată de realizare globală Este această realizare deplină, această expresie totală a fundamentelor cele mai esențiale ale persoanei, în viața sa de zi cu zi și convențională, care inevitabil se luptă să iasă la lumină de exprimare fizică. Iar acest fenomen începe să apară deja, în mod inevitabil, și pe scara umanității în ansamblu.
Am putea spune că, în linia celui mai pur „maiestuos” Socratic, 1 umanitate este pe cale să se nască. Procesul îndelungat de gestație a fost îndeplinit, iar acum doar ritualul vital al nașterii este în curs. Depinde de noi ca această naștere să fie normală și fericită, sau mai degrabă să fie retrogradată într-o formă insuficientă și deformată, comparabilă cu un avort.
Cei dintre noi care se străduiesc să joace rolul gânditorilor, fie în tonica filosofică clasică, fie în oricare dintre formele de exprimare mai puțin ortodoxe, în vigoare în prezent, care au fost deschise special în anii '60, odată cu Apariția mișcărilor contraculturale sau „subterane”, suntem localizați în locul nerecunoscător, dar responsabil al „moașelor” autentice ale noii ființe umane. Astfel, ca „moașe” de spirit și gândire, ne asumăm obligația de a facilita condițiile la maximum, conform cărora această naștere iminentă poate avea loc cu maximele garanții ale viitorului.
Ok acum Ce legătură are esoterismul cu toate acestea? O vom înțelege mai bine dacă oferim o definiție inteligibilă pentru cititor. Astfel, am putea spune că: Esoterismul este Știința Realității. Este foarte important să reflectăm asupra semnificației eventuale a acestor cuvinte.2
Atunci este acea zonă a efortului cunoașterii umane, care este investită în înțelegerea esențelor (responsabile și ascunse în spatele) manifestării. Sau, definit într-un alt mod, Știința Adevărului. Prin urmare, Esoterismul este o epistemologie sau gnoseologie, o știință a cunoașterii, o modalitate de accesare a conținutului a ceea ce există și, având în vedere că pune un accent special pe cauzele ascunse, care stau la baza realității parțiale manifestate, care suntem capabili să percepem imediat, va fi, fundamental, o epistemologie metafizică.
Dar analiza noastră a definiției nu este epuizată nici acolo, deoarece o știință nu este așa, dacă nu are propria metodologie care îi permite să procedeze eficient în procesul său de cercetare a naturii realității. Prin urmare, ezoterismul trebuie să fie o epistemologie metafizică, prevăzută cu o echipă de tehnici eficiente, pentru a-și îndeplini obiectivul de pătrundere în esențele Adevărului.
Nu putem presupune că această definiție este perfectă, dar poate fi utilă pentru că, după cum vom vedea, este capabilă să ne explice multe lucruri pe care, în caz contrar, nu am fi în stare să le înțelegem. Situația actuală a esoterismului este la fel de mohorâtă și confuză ca cea a oricărui alt domeniu de activitate și cunoaștere umană. Pe cât de trist este să recunoaștem, cred că trebuie să depunem un efort important de sinceritate în această privință.
Fapticitatea unei forme suprasensibile de cunoaștere
Credința și - ceea ce este mai important - cultivarea diferitelor forme de cunoaștere care au transcendit pur sensibilul fizic, a făcut parte din moștenirea culturală a tuturor tipurilor de civilizații și popoare, până în Europa din secolul al XVIII-lea, în unde Inmannuel Kant definește dogmatic imposibilitatea oricărei forme de cunoaștere care nu este canalizată prin percepții senzoriale. Fără a dori să diminueze magnitudinea marelui filozof german cu o singură iotă, nu este un argument total lipsit de greutate să considerăm că experiențele și experiența nenumăratelor civilizații care l-au precedat, exercitând de multe mii de ani exact ceea ce acest gânditor singular definește ca Imposibil, trebuie să aibă propria valoare de convingere. În plus, și ca o întărire la cele de mai sus, trebuie adăugat că, de asemenea, coincidând cronologic cu viața lui Kant, precum și după el, au existat numeroși bărbați care, de asemenea, ei și-au exercitat puterea, în special, trezită și despachetată pentru a se conecta cu realitatea prin intermediul unei senzorialități supra sau suplimentare în ceea ce privește organele fiziologice cunoscute și acceptate convențional.
Într-adevăr, cunoașterea ezoterică, spre deosebire de cunoștințele intelectuale din prezent, nu se bazează pe speculații, mai mult sau mai puțin ipotetice, elaborate din experimente artificiale, ci pe percepția directă, de dimensiuni mai intime ale realității, dintr-o activare a zonelor sistemului nervos central care sunt de obicei într-o stare semilaterală, cum ar fi sistemul nervos autonom sau vegetativ, mai ales în zona sistemului simpatic și a formațiunilor sale multiple de ganglion.
În același mod în care este exercitată conștiința obișnuită în și prin sistemul nervos voluntar, care, prin organele senzoriale, ne conectează cu dimensiunea fizico-materială a realității, este posibil dezvoltați, cu o pregătire specifică, o conștiință diferită, ampliate sau alterate conform unor denumiri care i-au fost deja atribuite, care, având un impact, așa cum am indicat anterior, pe sistemul simpatic, ne permite o imediată Experimente de acest fel au fost deja realizate, chiar și în domenii strict științifice, iar una dintre aplicațiile sale a fost implementarea tehnicilor de bio-feedback, prin intermediul cărora individul se controlează, în mod voluntar, funcții care au fost considerate în mod tradițional în afara atingerii intenționate a persoanei (cum ar fi bătăile inimii, funcțiile digestive și mișcarea mușchilor paralizați prin leziuni ale sistemului nervos voluntar). Aceste tehnici s-au bazat pe o pregătire tradițională orientală (budistă, de obicei tibetană sau hindusă și yogică), orientată spre meditație și au fost controlate, fundamental, cu ajutorul unei Analiza graficii EEG (electro-encefalogramă) a expertului în cauză, care a dat popularitate ritmurilor undelor cerebrale până acum mai puțin cunoscute, cum ar fi alfa și theta, legată de funcții inconștiente și involuntare, care, în individul occidental normal, joacă de obicei un rol minim sau chiar inexistent.
Realizările prodigioase ale tuturor lui, unele poetice și artistice, dar alte materiale sunt deja persistente astăzi, că aceste popoare ne-au lăsat, de exemplu, cu arhitectura lor și cu ceea ce ne rămâne accesibil din știința lor, ne arată, irefutabil, deținerea unui nivel de cunoștințe, uneori chiar în mod deosebit superior celor de la noi 3 Descărcarea faptului că astfel de fapte pot fi atribuite întâmplării sau întâmplării, din cauza persistenței din prezența lor în toate aceste culturi străvechi, trebuie recunoscut, prin forța mărturie a faptelor în sine, că o astfel de cunoaștere trebuie să fi fost obținută prin anumite mijloace absolut străine de posibilitățile actuale cunoscute de noi. În special dacă trebuie să rămânem la prezentările pe care știința oficială le face din bagajul cultural al acestor civilizații, cufundate pe deplin în viziuni despre „mitice”, așa cum le numesc acum, în care dimensiunile religioase cuprind aproape toate existență. În acest sens, este clar că cunoștințele care au făcut posibil ca membrii unor astfel de culturi să ridice monumente gigantice, care astăzi ar reprezenta o durere de cap pentru specialiștii noștri moderni, au fost dobândite, nu prin calcule sau elucidări fizico-matematice., (că, pentru înțelepții acelor vremuri, ar fi fost total lipsiți de motiv pentru a fi, dacă nu ar fi legați, într-un fel, de faptul religios), ci de un fel de inspirație, legat într-un fel de experiențe religioase. Inspirația care, în funcție de perfecțiunea rezultatelor, trebuia să fie considerabil meticulosă și adaptată la realitate.
Nu pare riscantă, așadar, afirmația autorilor oculți atunci când aceștia stabilesc că era vorba de cunoștințele dobândite în Școlile de mister, ferm înrădăcinate în toate culturile ancestrale, cunoștințe care nu sunt mediate de speculații raționaliste, ci intermediază cunoașterea esențelor intimează realitatea, cea care i-a permis splendoarea și apogeul unor astfel de realizări, și multe altele din care nu se păstrează nicio urmă în afară de tradiția orală sau scrisă.
Acele forme de cunoaștere care transcend sensibilul, la care se face referire în toate tipurile de documentații arheologice și etnologice, au fost responsabile atât pentru viziunea lor despre lume, cât și pentru organizarea lor socială, structurate în general în jurul unui nucleu de credințe și practici religioase. . Acest fapt este, probabil, cel care a dezorientat cei mai mulți cercetători contemporani, care, în cea mai mare parte, mărturisesc o ideologie materialistă extremă, au considerat, de la început, orice abordare a caracterului religios la înțelegerea realității, ca practică superstițioasă., tipic unei structuri psihice și mentale subdezvoltate și oarecum copilărești. Această perspectivă atât de grav prejudiciată, începe să se prăbușească pe unele fronturi, când unii dintre cei mai de seamă filosofi ai științei prezentului, încep să realizeze abordări care transcend limitele înguste ale cartezianismului și pătrund pe deplin în incinta metafizicii. Înțelegerea fenomenelor care sunt situate în dimensiuni macrocosmice sau, la celălalt capăt al spectrului, în dimensiuni infinitesimale, necesită o structură de cunoaștere, o metodologie și o logică care nu este nici reducționistă, nici simplist materialistă.
Confirmarea cunoștințelor antice de către științele avansate
Dovada că cunoștințele tradiționale antice, ceea ce a devenit ulterior desemnat ca ezoteric, are o soliditate incontestabilă, poate fi găsită în faptul că o parte a acelei cunoștințe, sistematizată de unul dintre cei mai strălucitori inițiați și Hierofanți 4 din antichitatea, Pitagora, este folosită în cercetarea fizicii particulelor. După ce Einstein, cu teoriile sale speciale și generale despre relativitate, a pus în discuție conceptele tradiționale de spațiu, timp și materie și că Mecanica de val a prințului Luis de Broglie, a anulat însăși conceptul de particule, pentru a-l transforma în val; și când, ulterior, Mecanica cuantică Heissemberg a aruncat chiar și conceptul de unde, înlocuindu-le cu matrici de probabilitate, toată realitatea, în esența sa cea mai intimă, a fost supusă unei expresii numerice, adică unui număr, care, coincide pe deplin cu abordările pitagoreene.
Atât de mult, încât în fizica nucleară modernă, diferitele concepte sunt desemnate prin cuvântul „număr”. Prin urmare, există: „numărul barionic”, „numărul de rotire”, „numărul de încărcare”, „numărul leptonic” etc.
Aceiași fizicieni au botezat aceste concepte cu numele „numere magice”, în urma tradiției pitagoreene. Și înțeleg numerele: 2, 8, 20, 28, 50, 82, 126. „numerele rotative”: 1/2, 2/2, 3/2, 5/2, 7/2, 11/2, 15/2, coincid exact cu „numerele muzicale” ale lui Pitagora, care, în opinia lui Platon, au fost modelatorii universului.
În activitatea actualului fizician nuclear sunt esențiale așa-numitele „Reguli de Aur” ale lui Pitagora, desemnate „Regula de aur nr. 1”, „Regula de aur nr. 2” etc. În legătură cu așa-numitele „numere triunghiulare” ale pitagoreilor, se poate cita următoarea frază de Erwing Schrëdinger:
„În fizica modernă, pătratul momentului orbital al cantității de mișcare este n (n + 1) h2, și nu n2 h2, n fiind un număr întreg. Spun asta doar pentru a ilustra faptul că distincția pitagoreică a numerelor triunghiulare nu a fost o simplă iluzie, în afară de numerele triunghiulare care apar foarte des în matematică. ”
Deși studenții de fizică de astăzi sunt învățați să calculeze pătrate cuantice în acest fel, de obicei nu li se explică originea raționamentului pitagorean.
Un alt instrument de calcul utilizat pe scară largă este așa-numita „Lie Algebra”, care se referă la operatorii de parametri continui care furnizează valori discontinue. Unul dintre rezultatele utilizării acestei Algebre sunt „dimensiunile reprezentărilor simetriei unitare”, o serie de numere care coincide în toți termenii cu seria pitagoreică a numerelor triunghiulare.
Unele dintre cele mai decisive realizări în domeniul fizicii particulelor au fost rezultatul lucrărilor lui Nee-Marm, Gell-Mann și Nijiyima, care a aranjat un grafic al coordonatelor carteziene, plasând valorile „axei abscisei”. Spin izotopic ”și în ordinea valorii„ Hyperload ”. Rezultatul a fost ordonarea particulelor în grupuri compuse din hexagoni obișnuiți, în fiecare dintre ale căror vertexuri a fost localizată o particulă și în al cărei centru geometric au fost așezate două. Aceste „hexagoane din opt puncte” au fost desemnate de Gell-Man, „Eightfold Path”, în memoria ideologiei budiste. Particulele descoperite până atunci, care nu găsiseră anterior o comandă, puteau fi clasificate în sisteme „octet”. Treptat, grupurile non-complete au fost completate cu descoperirea de noi particule, cum ar fi "Eta Inn", în 1962. Cu toate acestea, au existat numeroase figuri geometrice în Școala pitagoreică, care erau promițătoare pe această cale de cercetare. Așa-numitul „triunghi în 10 puncte” a fost aplicat la construcția unei piramide, conform căreia barioanele ar trebui să fie ordonate în funcție de rotirea lor. Pentru a îndeplini propunerea lui Platon cu privire la necesitatea unor reguli de simetrie pentru frumusețea finală a figurii, reale, unele particule lipseau, inclusiv cea corespunzătoare vârfului piramidei. În 1962 a fost descoperită dubla centrală lipsă. Particula cusp a fost localizată printr-un experiment complex, realizat la Laboratorul Național Brookhaven, bombardând o țintă de wolfram cu un fascicul de protoni cu energie mare, realizând peste 100.000 de fotografii în camere cu bule, acoperind traiectoriile mezoanelor K. de peste 300 Kms., oferind toate acestea ca rezultat găsirea particulei căutate, care a fost botezată cu numele de „Omega negativ”.
De fapt, suprapunând pe un grafic triunghiurile și hexagonele deja determinate, apare în centrul figurii astfel integrate, un triunghi echilateral mai mic decât toate cunoscute până acum, care ar avea proprietatea de a avea sarcini fracționale. Ipotezele au subliniat că triunghiul ar fi format din trei particule atașate, care ar fi elemente originale sau puncte de pornire pentru toate particulele rămase descoperite. Aceste „Particule fundamentale ale Universului” au fost desemnate QUARKS. După cum subliniază mai sus dr. Álvarez López:
„Sarcina actuală a fizicienilor nucleari este pur pitagoreică, deoarece sunt angajați în desenarea unor cercuri inscripționate și circumscrise, care înglobează triunghiuri și hexagoane, ale căror măsuri le permit să avanseze în cunoașterea naturii. La sfârșitul analizei descoperim că sfârșitul final al Naturii conține un principiu estetic. ”
După cum putem vedea, există, din când în când, suficienți oameni de știință sinceri și sinceri pentru a recunoaște adevărul intrinsec și superioritatea netă a realizărilor marilor gânditori ai antichității care, prin intermediul cunoștințelor suprasensibile, nu se găsesc nicăieri în apropierea mecanicii reducționiste sau a cartezianismului, a atins culmi greu de privit chiar și astăzi. Heissemberg, fondatorul așa-numitului „Principiul Indeterminării” și, împreună cu el, al Fizicii cuantice, spune:
"După ce am citit Platon, am putut înțelege adevărata natură a atomului."
Și Schr dinger:
Spun asta, pentru a ilustra faptul că distincția pitagoreică a numerelor triunghiulare nu a fost o simplă iluzie.
Și expertul în particule, Igor Saavedra:
In fizica nucleara ne intoarcem la sfarsitul secolului al XVI-lea, cand Kepler, in Misteriul Cosmograficum, a calculat distantele dintre Soare si planete, ajustand solide regulate la sferele cerești .
Tradiția cunoștințelor antice și a cunoștințelor suprasensibile astăzi
Există o linie neîntreruptă, de cunoaștere transcendentă, care parcurge lungimea și lățimea geografiei lumii în viitorul istoric, care își are originea în India antică 5 și în bazinul Eufratului și Apoi, mergând înapoi prin Orientul Mijlociu și Asia Mică, ajunge în Africa de Nord și, traversând Peninsula Iberică, intră în Europa. Avem astfel ușurarea civilizațiilor: arian-hindu, persan, asirian-caldeu, babilonian, egiptean, ebraic, grec, roman, arab arab Mică, și europeanul, împărțit în multiplele sale naționalități.
De la cele șapte mari Rishis din India antică, la Mazdeismul zoroastrian, Oracolele caldeene, la Misterele grecești, cunoștințele obținute prin cultivarea și dezvoltarea instrumentală a căilor perceptive situate m Dincolo de cele cinci simțuri fiziologice, ele au pătruns adânc în cultura noastră occidentală, prin poarta Greciei și a Africii, prin mijlocul lui Arist teles, iar adepții lor în Scholasticismul creștin; și, de asemenea, datorită înțelepciunii transcendente a gnosticilor neoplatinici, care a influențat primii Părinți ai Bisericii, și este important să o evidențiați prin învățăturile din Manele care, condamnate ca eretice în primele secole ale creștinismului, au fost recuperate prin ordinele sanjuaniste și templiere, la întoarcerea din cruciade, instituind nucleele a ceea ce a luat ulterior Sub forma ordinului rosicrucian.
Tradiția ascunsă, în mod clar europeană și occidentală, este rosicrucianul, profund ascuns, de care se păstrează doar mărturii circumstanțiale. Precaritatea documentelor pare să intensifice interesul cercetătorilor, în ceea ce privește persistența unei tradiții care nu arată sprijin substanțial pentru extinderea sa istorică. Folosit de diferitele capitole ale Francmasoneriei ca piatră de revalidare și notă de revendicare, a continuat întotdeauna la fel de inaccesibil ca în principiile sale, scăpând orice încercare de interpretare și analiză, până când începuturile secolului actual, moment în care găsim ceea ce este posibil singura abordare serioasă, documentată și practică a învățăturilor rosicruciene, în opera notabilului gânditor austriac Rudolf Steiner
Cu o formare solidă, atât filosofică cât și științifică, Steiner elaborează un corp mare și coerent de cunoștințe transcendente, care diferă radical de toate încercările similare întreprinse de la sfârșitul secolului XIX, pentru onestitatea ideologică, neutralitatea și obiectivitatea sa și capacitatea neobișnuită de a putea fi contrastată cu practica zilnică, în orice domeniu ales din activitatea umană, deoarece nu părea Nu există nicio barieră eficientă pentru abilitățile creative ale lui Steiner, atunci când vine vorba de furnizarea de elemente capabile să proiecteze în viitor toate domeniile efortului uman.
Conform metodei dezvoltate de Steiner, bazată pe epistemologia idealismului germanic, subliniată deja de Goethe și urmată de Schiller și Fitche, o gândire poate fi structurată, care nu este supusă unor condiții prestabilite și care, în funcție de deplina sa libertate și obiectivitate, este devin un instrument ideal pentru pătrunderea în înțelegerea non-media a funcționării realității. 6 În acest fel, există acces la dimensiunile suprasensibile ale realității, în lumea arhetipurilor descrise de Platon și Jung. Dezvoltând și distilând conținutul idealismului german, Steiner consolidează câteva teorii care, în aplicarea lor la practica convențională, demonstrează o valabilitate irefutabilă bazată pe strălucirea rezultatelor, perfect verificabilă. De la agricultura biodinamică, la medicina antroposofică; de la Pedagogia Waldorf, la Euritmia artistică sau vindecătoare, prin domeniile Filozofiei, Istoriei, Artelor, Fizicii, Matematicii, Religiei (cu crearea așa-numitei „Comunități a creștinilor” și închinarea sa sacramentală reînnoită), a gândit Semințele fertile ale lui Steiner au depus peste tot semințe, care pot fi cultivate în secolele următoare, cu perspective extrem de speranțe.
Pe măsură ce o spune, Steiner colectează tradițiile antice și își exercită propria metodologie de cunoștințe asupra acestora, externalizând rezultatele efortului respectiv prin munca sa vastă. Astfel, în viziunea antroposofică a lumii, toate concepțiile despre realitatea tipică culturilor antice, precum și cele dezvoltate în Evul Mediu și Renaștere, se întâlnesc într-un aranjament complet semnificativ și genial intelectual, care se implică secvențial simțurile sale istorice și geografice, pentru a culmina într-un creștinism transcendent obiectiv și riguros.
Toate vechile curente inițiatice, toate Căile misterelor, își asumă propriul sens și, în același timp, global, atunci când sunt examinate în lumina viziunii despre lumea antroposofică, care constituie o adevărată cheie, pentru o înțelegere profundă a realității și, la în același timp, o metodă contemporană de antocianizare, în anumite taste, într-un anumit sens paralel (salvând distanțele logice) cu psihanaliza jungiană.7
Rezultatul cercetării Steineriene, revalidează afirmațiile diferitelor Școli inițiatice ale antichității, precum și ale celor din prezent, în ceea ce au ca obiectiv. Viziunea asupra lumii antroposofice nu diferă în nimic substanțial de cele deținute în Persia antică, în Babilon, în Caldeea, în Egipt sau în liniile generale despre ceea ce încep să intuieze actualii Cosmofizici sau fizicieni cuantici. Este identificabil cu învățăturile lui Paracelsus, Giordano Bruno, Kepler și Ramón Llull; și explică percepțiile stărilor modificate de conștiință ale misticii medievale și renascentiste, oferind în același timp elemente care să înțeleagă bugetele de pornire ale psihanalizei sau cele mai recente teorii ale Psihologiei umaniste și transpersonale sau ale tehnicilor organice și bioenergetice derivate din opera lui Wilhelm Reich.
Cele mai avansate și învecinate domenii, în știință, în filozofie, în tehnică, în artă, pot fi - și sunt - îmbogățite cu aplicarea bugetelor lui Steiner. Dar ceea ce ne interesează aici este natura acelei viziuni transcendente asupra lumii, pe care Antroposofia le împărtășește cu vechea Cunoaștere tradițională a culturilor celor mai timpurii istorii, din acea delimitare, mereu avută în vedere și cultivată în cadrul organizațiilor ezoterice, oferă elemente extrem de valoroase pentru elaborarea unei imagini integrale a ființei umane, aplicabilă științelor umane și sociale din prezent. În acest sens, Steiner a scris aproximativ treizeci de cărți și a susținut aproximativ șase mii de prelegeri, dintre care cele mai multe au fost preluate în stenografie și manual, iar ulterior au fost tipărite și, în mare parte, publicate.
Simțul ființei umane în viziunea Lumii a cunoașterii tradiționale
Dintr-o perspectivă ezoterică, putem stabili că Universul este înțeles ca un câmp delimitat special pentru a oferi un câmp de dezvoltare pentru ființele vii. Pe de altă parte, trebuie specificat faptul că Cunoașterea Esoterică are în vedere existența a mai mult de o linie de ființe în evoluție, în cadrul sistemului nostru solar, dintre care, una dintre ele, cea mai importantă, dar nu singura, este umanitatea noastră.
Acceptă și recunoaște existența unei ramuri evolutive, care și-a avut originea considerabilă înainte de om, emanată direct de la Entitatea Creativă Originală și compusă din ființe extrem de avansate, pe care umanitatea primitivă le-a reprezentat ca zei și de asemenea, de ființe de natură intermediară (Arhangheli și Îngeri), și chiar de ființe relativ puțin avansate, cum ar fi cele desemnate global ca „Spirite ale naturii” (gnomi, salamandre, silfos și ondină), creaturi care au populat întotdeauna tradiția populară a tuturor popoarelor. Această linie de evoluție nu are corpuri de natură fizică densă, precum a noastră, și nici nu există pe un nivel tridimensional, ci în sfere spațio-temporale diferite, care primesc propriile denumiri: eterice, astrale, devachánico sau spirituale etc.
Principala caracteristică a acestui curent evolutiv este asumarea sarcinii de a pune în practică scopul evolutiv divin. În această linie de evoluție nu există libertate, în măsura în care identificarea lor cu voința creatorului este atât de completă, încât posibilitatea de a nu respecta aceasta nu poate exista pentru ei. Din această perspectivă, acestea sunt total dependente de Entitatea Creativă, în măsura în care nu se depărtează niciodată de scopurile lor și, prin urmare, nu au capacitatea de inițiativă sau creativitatea lor; De aceea, ele nu pot deveni niciodată egale cu entitatea respectivă, chiar dacă dezvoltarea lor este extinsă și perfecționată. Datorită acestei limitări, o a doua linie emană de la entitatea creatoare, care, potențial, va fi liberă să experimenteze și să găsească metode de răspuns la diferitele situații și nevoi. Acea a doua linie este cea care corespunde umanității: umanitatea noastră.
Pentru a exista un mediu în care să experimentăm, este necesară - anterior - generarea sau construcția acelui câmp. Aceasta este lucrarea specifică a primei linii evolutive descrise deja, desemnată cu numele de Ierarhii creative sau angelice. Aceste entități, obțin propria dezvoltare prin munca lor pentru a pregăti condițiile pentru ca umanitatea să apară și să se bucure de un mediu adecvat dezvoltării și experimentării sale. În acest fel, Ierarhiile Creatoare, fiecare la nivelul său, generează corpurile corespunzătoare pe care trebuie să le solicite ființa umană, în același timp cu câmpurile sau câmpurile realității în care fiecare dintre aceste corpuri se poate manifesta și stabili îmbogățirea interacțiunii.
S-ar putea spune că Ierarhiile pregătesc trupurile omului, prin îmbrăcăminte, precum și etapa în care va fi reprezentată drama istoriei omenirii. Atunci când totul este gata, sufletele umane (individul permanent) sunt introduse în acele articole de îmbrăcăminte, care se suprapun între ele, la fel cum fac diferitele piese vestimentare convenționale.
Inițial, omul nu știe să facă față și trebuie să fie condus de aceleași entități care și-au pregătit și și-au aranjat convocarea. Dar, pe măsură ce se desfășoară și, odată cu aceasta, dobândind experiență și pricepere în domeniul corpurilor lor, este obișnuit să facă acest lucru fără ajutor și, progresiv, Ierarhiile se retrag și le lasă libere de propriile lor abilități - nou cucerit - și inițiativă.
De esta manera, progresivamente, a medida que las condiciones ambientales varían, en función de los cambios sucesivos introducidos por las Jerarquías, las almas humanas experimentan estímulos en sus vehículos o vestiduras corpóreas, que son el resultado de la actividad de las Jerarquías Creadoras sobre la materia, y se contemplan como Leyes Naturales.
Durante un tiempo, esas leyes solamente son percibidas en su acción sobre la materia física densa, pero, luego, se deduce su presencia en niveles cada vez menos perceptibles. Así, mediante su conocimiento, y la identificación con dichas leyes naturales, el hombre aprende a comprender las formas de acción de las Jerarquías Creadoras ocultas tras ellas y – poco a poco – se va convirtiendo, él mismo, en un creador.
A lo largo de la Historia, ha habido períodos en los cuales el ser humano, por poseer un nivel de percepción muy diferente del actual, podía ser consciente de la existencia de las Jerarquías Creadoras, de su trabajo y de su incesante interacción con el hombre. Diferentes culturas han ido perdiendo, progresivamente, esa facultad de percepción, y sustituyéndola por la del razonamiento. Por este motivo, aquellas que conservaron estas facultades hasta períodos relativamente tardíos, nos han podido legar los resultados de tal ndole de adquisici n de conocimiento, en forma de documentos art sticos y religiosos, que nicamente la distorsionada visi n reduccionista de los antrop logos e historiadores oficiales ha podido interpretar como fantasiosa e imaginaria.
Las culturas Sumeria, Egipcia y la Griega primitiva, informadas por un poderoso componente religioso y cosmol gico, pod an considerar la existencia de los dioses como un hecho de los que formaban parte de su experiencia diaria. Esto ha formado igualmente parte de la religi n Hind y de la Cabala jud a. Dentro ya del Cristianismo, los primeros Padres de la Iglesia conservan esta definici n de las Jerarqu as, posiblemente influidos por el llamado Dionisio el Aeropagita, ym s tarde vemos esta misma presentaci n en Tom s de Aquino. La presencia de estas entidades fue asimismo patente para los m sticos medievales, y para personalidades cronol gicamente m s actuales, como Swedemborg o William Blake.
El Conocimiento Esot rico ha conservado los datos referentes a su existencia y funciones, as como todo lo que formaba parte integrante de una comprensi n de la realidad m s directa, patrimonio de las antiguas culturas; preservando as unas informaciones de importancia vital, que han resistido el paso de los siglos por el hecho de haberse mantenido reservadas, ocultas, protegidas bajo el manto de la ignorancia y el olvido p blicos.
La moderna Psicolog a designa los mbitos abarcados y examinados en el Conocimiento Esot rico, con los nombres de Subconsciente e Inconsciente. Es, precisamente, en el denominado por Jung Inconsciente Colectivo de la humanidad, donde se puede apreciar la incesante actividad de estas entidades, que se traduce en forma de Arquetipos, pr ximamente ligados a las interpretaciones de las antiguas Mitolog as, y, a nm s estrechamente, con las exposiciones de las Escuelas de Misterios de la antig edad.
Recientemente, las escuelas Orientales de Esoterismo, han suministrado una abundante informaci n acerca de las Jerarqu as Creadoras, pero siempre como es l gico desde la visi n oriental. En Occidente ha sido la l nea Rosacruz, concretizada en la Antroposof a de Rudolf Steiner, la que ha proporcionado una visi nm s completa, organizada y perfectamente armonizable con la comprensi n racional de la realidad.
No existen diferencias demasiado sustanciales entre el desenvolvimiento del hombre y el de las Jerarqu as Creadoras. El hombre, al igual que ellas, es un ser cuya naturaleza esencial es espiritual, con la particularidad de que l evoluciona mediante sus experiencias en un mbito f sico de tres dimensiones, obtenidas por el intermedio de su cuerpo f sico. En el caso de las Jerarqu as, sus componentes evolucionan mediante experiencias en otros niveles de la realidad, diferentes del nuestro tridimensional.
Seg n el ser humano aprenda a reaccionar de forma m so menos adecuada a los est mulos que recibe del exterior, se va constituyendo a su vez una distribuci n jer rquica entre los seres humanos.
Existen b sicamente tres etapas que pueden distinguirse en el desarrollo del ser humano: una primera, en la cual act a bajo los dictados de las Jerarqu as Creadoras, debido a que su nivel de conciencia es todav a muy reducido, comparable al de un ni o en su primera infancia, y precisa de unos sistemas de normas muy r gidos a los cuales poder atenerse en su conducta.
Poco a poco, tras el intermedio de muchas vidas sucesivas, el individuo se asoma a su mayoría de edad, y se reconoce a si mismo como un ser individual, en el medio de la creación. Toma conciencia de su papel, y de su responsabilidad, y comienza a actuar por sí mismo, conforme a su propio criterio. Este es el nivel al que una parte significativa de la humanidad está comenzando a llegar ahora, y es debido a esto que los sistemas de valores establecidos e impuestos desde fuera entran en crisis, para comenzar a ser substituidos por los valores que surgen de la interioridad de la propia alma humana, de su núcleo individual. 8
Como resultado de lo aprendido en esta etapa, el ser humano llega a su madurez, y, en un tercer estadio, entra a formar parte de las Jerarquías Creadoras, pero, con la considerable ventaja sobre ellas de poseer un considerable margen de creatividad y autonomía. Por lo tanto, inicialmente, el hombre es una criatura fundamentalmente receptora. En su segundo estadio, (el actual), inicia sus propias aportaciones. Y en un tercer estadio (en la Sexta Época Cultural), se convierte en un ente donador, que extrae de su propio interior – enriquecido por la experiencia – aquello que, a su vez, aporta a entidades menos evolucionadas de lo que él lo está.
Comparativamente, podría establecerse que un planeta es el ámbito de desenvolvimiento de entidades receptoras que – a medida, que progresan en su propio desarrollo – ensanchan su campo de actuación y experiencia, hasta llegar al de las estrellas, que, como sucede con nuestro Sol, son el nivel de actuación de las Jerarquías Donadoras de Luz y de Vida.
El ser humano, que ordinariamente se encuentra, es estos momentos, limitado en sus percepciones a un nivel tridimensional, puede, si sigue el adecuado entrenamiento, ensanchar su ámbito de percepción y registro, de forma de incluir en él aquellos ámbitos que son el campo propio de actuación de las Jerarquías Creadoras, aprendiendo así más acerca de la naturaleza y medios de llevar a cabo el Pían de Evolución, y apresurando su propio desarrollo y efectividad.
Las Jerarquías Creadoras manifiestan, cada una en una cierta proporción, las tres cualidades básicas de la Entidad Creadora original: Amor, Sabiduría y Voluntad, junto con la capacidad de disgregar su propia sustancia para generar cuerpos que serán empleados por entidades de un orden inferior. Los diversos niveles de Jerarquías, se especializan en alguna de esas cualidades. El ser humano ha de ser capaz de desarrollarlas todas hasta su más alto nivel.
Las Jerarquías creadoras, ejerciendo sus particulares cualidades sobre una sustancia primordial, generan ámbitos de desenvolvimiento, o continuos espacio-temporales o dimensionales, como se designan actualmente en Física o Astronomía.
Los seres humanos son aprisionados por las Jerarquías Creadoras en cuerpos de sustancia física tridimensional, que limitan sus percepciones al nivel físico, con lo cual pierden la posibilidad de percibir las acciones de esas mismas entidades. Esas actividades se reflejan sobre el nivel físico únicamente mediante impulsos en los éteres, que constituyen el sustrato de la materia física, los cuales son interpretados por la ciencia material reduccionista actual como Leyes Universales de carácter mecánico.
Para que el hombre pueda hacerse auténticamente consciente de esas fuerzas, así como para que pueda mover y mantener viviente su cuerpo físico (que por sí mismo no sería más que un muñeco mineral inerte) precisa poseer un cuerpo de energías, el designado como 'cuerpo etérico'. Pero, para que pueda formar una experiencia e imagen interna de la misma, en función de los estímulos y percepciones externas, requiere de otro cuerpo de un nivel más sutil, un cuerpo que vibre en respuesta a las emociones y pensamientos, el llamado 'cuerpo astral o emocional', por cuyo intermedio se ejercen las facultades anímicas, del pensamiento, sentimiento y voluntad.
Esos cuerpos, son los generados por los diversos rangos de Jerarquías Creadoras para dar un acomodo al Espíritu o Ego humano, que se introduce en ellos una vez han llegado al grado de flexibilidad que les hace aptos para su recepción.
Originariamente, el Ego humano es un ente de naturaleza espiritual, que pertenece al mismo ámbito que las Jerarquías Creadoras, pero con un estado de conciencia letárgico e inconciente. Su conciencia ha de ser despertada mediante las experiencias de la índole más diversa. Estas experiencias son facilitadas por los diversos cuerpos, reaccionando ante los estímulos procedentes de los distintos ámbitos de experiencia. Esos estímulos despiertan en el ser humano la necesidad de pensar, sentir y querer por sí mismo, y de construirse sus propios criterios y su propio sistema de valores, de acuerdo con la realidad.
En la actualidad, la inmensa mayoría de los seres humanos se identifica, por una parte con sus cuerpos físicos, y, por otra parte, son conscientes de tener una vida, interna, suministrada por el cuerpo astral. Se encuentran en la etapa de aprender a utilizarlos. Lentamente, surge un mayor número de personas que, habiendo aprendido – hasta cierto punto – la correcta utilización de sus cuerpos, despiertan la capacidad de “ser ellos mismos” en el proceso de, en un momento futuro indeterminado, transformarse en super-hombres o seres esencial y autónomamente creadores.
Aproximación a la comprensión del concepto de Hermetismo
Hermetismo ha sido el nombre bajo el cual, durante muchos años, se ha conocido el Esoterismo o Conocimiento Esotérico o Tradicional, según las distintas denominaciones que le hemos ido dando en este trabajo. Se trata de la presentación externa que ha ido adoptando durante prolongadísimas etapas, unas históricas, otras aun anteriores, que se pierden en la noche de los tiempos. Ahora bien, al percibirse como un sistema deliberadamente abstruso, cuya presentación externa – virtualmente ininteligible – estaba destinada fundamentalmente a ocultar o dificultar la captación de la verdad contenida bajo los símbolos y las iconografías representativas, podríamos caer en el error de realizar una interpretación o valoración errónea del mismo. De hecho, los ideogramas y los símbolos herméticos, originariamente no tienen la función de ocultar sino, por el contrario, la de constituir específicos modelos mnemotécnicos de acumulación, conservación y transmisión de una información especifica.
Tal vez podríamos comprender mejor esta afirmación, si tratamos, por unos momentos, de colocarnos en el lagar de una persona avanzada dentro del proceso de desenvolvimiento espiritual. Esta persona, en virtud de un largo y penoso proceso de adiestramiento, se ha situado en posición de afinar de tal manera sus percepciones, que éstas le ponen en contacto con unos determinados niveles de la Realidad, a los cuales, la persona común, ordinariamente no tiene ningún medio de acceso. De esta forma, mediante esta percepción sutilizada, este individuo puede registrar en sí determinadas impresiones que, de una u otra forma, implican una información.
Esta información le suministra una perspectiva más amplia, elaborada, completa, y – por encima de todo – ajustada a la verdad, con respecto a la naturaleza de la Realidad, y, consiguientemente, le coloca en un lugar de cierta preeminencia, ya que dispone de un mejor equipo mental e intelectual, y de mayores recursos ideológicos y psicológicos, para hacer frente a. cualquier clase de eventualidad. Una persona de estas características es lo que, convencionalmente, se ha dado en denominar un Iniciado, dentro de la tradición Esotérica.
Ahora bien, incluso el propio Iniciado se tropieza con dificultades a la hora de hacer operativa la información que ha captado, procedente de los niveles internos de la realidad Las impresiones allí registradas, se apartan de tal manera de las habituales en el mundo físico, que resulta sumamente complejo el poder traducirlas en unos términos funcional y auténticamente descriptivos. Así, el impacto producido sobre la conciencia por un estímulo que carece de forma (al menos en lo que se refiere a nuestro concepto de tal), plantea una difícil problemática para ser descrito de manera comprensible.
La Función múltiple del símbolo
Esto es lo que se ha venido a solucionar por medio de la utilización de los ideogramas o símbolos. Por lo tanto, un símbolo no es más que una clave destinada fundamentalmente, no a ocultar, sino a acomodar dentro de sí un determinado contenido de información, que debe ser preservado y trasmitido a la posteridad.
De esta forma, los individuos adentrados en el sendero espiritual, emplean los símbolos como un lenguaje de comunicación y almacenamiento de datos, de manera similar a los Lenguajes que se utilizan en la programación de los ordenadores. Ahora bien, es muy importante tener en cuenta que los símbolos no son nunca escogidos al azar, sino que tienen una específica capacidad de trasmitir ese contenido particular para el que han sido seleccionados, en virtud de su estructura formal, de su diseño, que se corresponde, en alguna forma, directa o indirecta, con la cualidad del contenido.
Por otra parte, al mismo tiempo que llevan incorporada esa información, los símbolos poseen peculiares capacidades de operar sobre la misma realidad, con efectos concretos que variarán de un símbolo a otro. Es algo similar a lo que ocurre con los actuales 'circuitos integrados', más corrientemente denominados 'chips'. La energía eléctrica discurre por ellos, siguiendo determinadas trayectorias, cuidadosamente prefijadas para producir determinados efectos. De la misma manera, los símbolos han sido confeccionados formalmente con un diseño que, en virtud de su propia Forma, ocasionará, por su propia geometría, unos determinados efectos de naturaleza ondulatoria, ya sea en el medio ambiente circundante o en la persona que centra su atención en él.9
Se trata de una forma de operatividad arquetípica. Sabemos que, según la concepción Platónica {vitalmente esotérica), las Ideas Arquetípicas conforman la realidad, actuando sobre ella como una especie de molde o campo estructurador o morfogenético, según se denominan en la actualidad. En esta misma línea, y conociendo las leyes que gobiernan la transmisión de las energías que permiten ese influjo determinante, se pueden colocar lo que podríamos designar como interruptores, transformadores o convertidores de esas energías, en determinado punto de su trayectoria, consiguiendo así deliberadas modificaciones en el curso y efecto normal de esas energías, que dan forma a nuestro ámbito material.
Este ha sido desde siempre el principio de la verdadera Magia. As pues, conociendo lo suficiente de las leyes y de su proceso de funcionamiento, se pueden emplear signos o ideogramas concretos, para producir modificaciones espec ficas en la realidad. Unos signos pueden actuar como acumuladores de energ a, otros como aceleradores de la misma, otros como retardadores, etc. Con el tiempo, ya medida que la ciencia avance y ampl e su campo de examen, se llegar al uso generalizado de las pictograf as con toda clase de finalidades funcionales y, de esa forma, el problema de la energ a dejar de revestir las presentes caracter sticas acuciantes, cuando un simple signo, que podr ser trazado por cualquier persona dotada del adecuado conocimiento, podr suministrar luz, calor, fuerza impulsora, o cualquier otra ayuda que se precise en la circunstancia.
Algo muy similar es lo que sucede con el sonido, que, asimismo, es energ a que vibra en determinada frecuencia y longitud de onda. Las vibraciones emitidas por la voz humana, cuando sta es adecuadamente modulada, pueden afectar de forma muy determinante a la estructura de la realidad que nos rodea. Pero, para ello, una vez m s, es preciso estar dotado del adecuado conocimiento. Nuestra ciencia actual conoce formas de utilizaci n de los ultrasonidos y de las microondas. Sus aplicaciones son ampl simas, y sus efectos espectaculares.
Cada vez cobramos mayor conciencia del hecho de que el mbito de la realidad que se circunscribe a nuestros umbrales de percepci n ordinaria, es absolutamente insignificante si se le compara con la grandiosa perspectiva del conjunto de niveles y subniveles, de bandas de m ltiples frecuencias, en n mero inimaginable, cada una de las cuales determina todo un mundo de vivencias y de experiencias, habitado por multitud de seres, la mayor parte de ellos desconocidos e inimaginables para nosotros, La consideraci n de esa imagen globalizadora de la realidad ha sido, desde siempre, el objeto de conocimiento del Hermetismo.
Problem tica hist rica del cultivo del Conocimiento Esot rico o Herm tico
Para definir el Hermetismo, deber amos decir que, desde los tiempos m s remotos de los cuales la Historia nos deja constancia, han existido asociaciones de hombres y mujeres -juntos o por separado vinculados por la persecuci n de un prop sito com n, de la suficiente trascendencia como para determinar de manera decisiva el curso de sus vidas. Este prop sito ha consistido en la b squeda de una perspectiva m s profunda, omnicomprensiva y satisfactoria, de la Verdad, o Realidad, que las suministradas por la cultura vigente.
Estas fraternidades Herm ticas, se han perpetuado con el paso de los siglos, siendo unas herederas de otras, en una tradici n sin soluci n de continuidad. Al llegar a aquellas pocas en las que la conciencia del ser humano com n se hallaba suficientemente desarrollada como para poder compartir aquel conocimiento superior, estas Escuelas se convirtieron en las llamadas Escuelas de los Misterios Menores, presentes en todas las antiguas civilizaciones, desde la Egipcia, pasando por la Caldea, Babil nica, Persa, Griega y Romana. Sus famosos ritos de Iniciaci n no eran sino simbolismos, dramatizados de una forma adecuada, para despertar y evocar contenidos profundos y esenciales en las mentes contempor neas, todav a en cierto sentido infantiles.
Para las personas especialmente cultivadas, exist an los llamados Misterios Mayores, a los cuales nicamente ten an acceso los que hab an superado favorablemente todos los niveles y requisitos de los mucho menos exigentes Misterios Menores . En estas escenificaciones, se representaba alegóricamente la acción de las divinidades sobre todos los elementos de la Naturaleza; poniendo especialmente de relieve que todo cuanto acontece, no importa lo nimio o trivial que pueda aparecer a nuestra interpretación, es el resultado de la interacción de poderosas tuerzas internas, del trabajo de seres ordinariameníe invisibles para el ojo humano, y notoriamente alejados de nuestras posibilidades comunes de percepción.
Desde una perspectiva antropológica, las Escuelas de los Misterios se han interpretado usualmente como de carácter religioso. Cabe pensar si, de haberse considerado como centros de estudio filosófico (lo que, por ejemplo en la antigua Grecia, no habría sido en absoluto anacrónico ni alejado de la realidad), se habría podido evitar – en alguna medida – el posterior fanatismo y la consiguiente desvirtuación de los verdaderos valores de esta forma superior de conocimiento, que tuvieron lugar a partir de la finalización del Helenismo.
Precisamente, para eludir los muy considerables riesgos que, en las que se llamarían posteriormente 'Edades Oscuras' (presididas por Iglesias dogmáticas y crueles), suponía la simple posesión del verdadero saber, fue que se estructuró el Hermetismo como una envoltura o vehículo, para la conservación y transmisión del Conocimiento Esotérico. En semejantes condiciones, es perfectamente comprensible que el acceso a 1as Escuelas Herméticas hubiese de ser extraordinariamente selectivo, y que únicamente se admitiese en ellas a quienes podían demostrar que su anhelo de conocimiento era un móvil lo suficientemente poderoso como para arriesgar su propia vida física, por amor al saber ya la Verdad.
Esto era particularmente necesario en unos momentos en los que la menor indiscreción, no solamente suponía el riesgo de la existencia del individuo que la cometía, sino, por intermedio de la tortura, la de todos los miembros pertenecientes a la Fraternidad o Escuela. Todos conocemos, aunque sea vagamente y de oídas, algunos de los casos que la historia atestigua: ya se trate de Templarios, o de Cataros, quemados a cientos en la hoguera, o de pueblos enteros del sur de Francia, como el de Albi, en que se pasó a cuchillo a la totalidad de la población, hombres, mujeres, niños, incluidos los animales, y, asimismo, los habitantes que no profesaban la herejía en cuestión, puesto que, según expresa recomendación Papal, 'Dios ya haría la adecuada selección de las almas'.
La enseñanza en las Escuetas Herméticas estaba programada de tal manera, que el individuo debía ir progresando de forma gradual, pero ininterrumpida, en la profundización de su análisis y comprensión del Cosmos. El contenido de esta enseñanza incluía una compleja serie de técnicas, delineadas para despertar, en el interior del ser humano, las facultades que existen latentes en él, y que le permiten entrar en contacto y experimentar en los llamados 'mundos espirituales'; aquellos ámbitos de la Realidad, frecuentemente aludidos, con los que se relacionaban fácilmente tas primeras razas humanas. Estas, por estar incipientemente equipadas, se hallaban todavía estrechamente arropadas por sus creadores (las Jerarquías de las que hemos hablado en epígrafes previos), que las dirigían desde los niveles interiores de la realidad.
Desde esta perspectiva, la meta, para todo ser humano, consiste en adquirir la necesaria capacitación, que le permita el pleno y apropiado desenvolvimiento en todos los niveles de la Realidad, pero no de una forma pasiva y descontrolada, como sucedía en las primeras razas, sino de una manera perfecta y versátil, tal como corresponde a la divinidad interna – cuando se expresa libremente y sin trabas – por medio de unos vehículos de experimentación depurados y ejercitados.
De forma un tanto paradójica, el impulso de los Países Católicos, que les llevó a guerrear contra los musulmanes en las ya legendarias (y muy mal conocidas) Cruzadas Medievales, dio pie a la oportunidad de que las ya resecas y agostadas culturas occidentales, consumidas por el rigor del dogma sombrío – negación antitética del mensaje amoroso de Quien se presume su fundador – se iluminasen con las aportaciones del remanente conocimiento superior del Oriente Medio. De esta forma, mediante el intercambio geográfico y cultural de aquellas prolongadas contiendas, el Conocimiento Esotérico conservado por Oriente – muy particularmente las concepciones dualistas y gnósticas, que cristalizaron en el verdadero Maniqueísmo – fue infiltrándose y extendiéndose por Europa, a través de las cabezas de puente de la península Ibérica y el Sur de Francia.
Poco a poco surgen, de una manera difícil de determinar, multitud de opúsculos con títulos tales como 'La Muchedumbre de las Filósofos', y otros de semejante índole. No es éste el lugar para insistir en que el propósito de los Alquimistas no consistía (primordialmente) en la transmutación de los metales. El lector debe saber, o le remitimos a otros de nuestros trabajos a tal efecto10, que los largos, tediosos y complejísimos procesos alquímicos, no tenían otra finalidad más que constituirse en una disciplina física, emocional y psicológica, tendente a producir una transmutación de semejante naturaleza, pero en los propios vehículos de la persona que los experimentaba, consagrándose en cuerpo y alma a esa labor suprema.
Los distintos cambios experimentados por lo que se designaba como 'la obra', eran la constatación externa de los efectivos cambios internos, producidos en el propio alquimista, Eran algo semejante a 'controles', que se disparaban en el momento apropiado, si el trabajo había sido llevado a cabo de forma correcta. En esa corrección, entraban, no solamente los factores externos y materiales, sino, primordialmente, la propia atmósfera psico-energética del experimentador, que era quien efectivamente propiciaba el desarrollo que los procesos físico-químicos del experimento. El trabajo correcto nunca podría llevarse a cabo, sin la previa y determinante evolución del operador.
En la Edad Media, en algunos aspectos, se revitalizaron las antiguas interpretaciones esotéricas dualistas del Cosmos, 11 presentes en la filosofía Mazdeísta Persa, según las cuales el Universo es el campo de conflicto entre las fuerzas contrapuestas del Bien y de la Luz (Ahura Mazdao) y del Mal y de tas Tinieblas (Ahrimân). Al respecto es importante hacer algunas salvedades. Desde el punto de vista del Conocimiento Esotérico, y entendiendo la Realidad como un proceso incesante de cambio dirigido hacia la transformación de la conciencia de los seres que la habitan, el bando de la Luz se entiende como el progresivo, el abierto al cambio, el que sustituye las formas, cuando éstas se han hecho ya rígidas, por otras diferentes y más flexibles, de tal forma que las estructuras generadas sean, al menos, tan orgánicas como las que proporciona la Naturaleza, y, de esta manera, se cumplan los objetivos para los cuales ha sido creada o generada. Por el contrario, el bando de las Tinieblas agrupa a quienes se aferran a lo antiguo, a lo ya obsoleto, porque les interesa utilizar las formas – unas formas que manejan con gran habilidad – como un instrumento de poder y control al servicio de sus finalidades personales. Para los primeros, el interés de la humanidad, como conjunto, está por encima de cualquier otra consideración, hasta el punto de sacrificarse a sí mismos, en lo que es preciso; para los segundos, son siempre sus intereses propios los que priman, y, para ello, sacrifican a los demás, sin el menor escrúpulo, como la Historia atestigua, incluso en nuestros propios días. Es por ello que las sociedades o fraternidades ocultas, de uno y otro lado, han estado siempre detrás de todos los acontecimientos históricos significativos, tanto en sentido progresivo, como regresivo.
Para situar un punto de arranque detectable de la Ciencia Alquímica, habríamos de remontarnos al antiguo Egipto, donde se localiza La mítica figura de Hermes Trismegisto, a quien se atribuye la confección de la famosa Tabla Esmeraldina, de la cual dice la Leyenda que fue grabada por Hermes sobre una esmeralda, y encontrada por Alejandro Magno en el interior de la pirámide de Keops. Una versión, posiblemente más ajustada a los hechos, la considera una traducción al latín de un texto árabe del siglo X, traducción, a su vez, de un texto griego del siglo IV. El contenido de este texto es el siguiente:
Es verdad, sin mentira y muy variable.
Lo que está abajo es como lo que está arriba,
y lo que está arriba es como lo que está abajo,
para hacer los milagros de una sola cosa.
Y como todas las cosas han sido y son venidas de uno,
así todas las cosas son nacidas dentro de esa cosa
única, por adaptación.
El Sol es el padre, y la Luna la madre de todas ellas
el Viento la llevó en su vientre, la Tierra es su nodriza,
el padre de todo, el theleme de todo el mundo, está
aquí, su fuerza está entera si está convertida en tierra.
Tu separaras la tierra del fuego, lo sutil de lo grosero.
dulcemente, con gran trabajo.
Sube de la Tierra al Cielo e inmediatamente
desciende a la Tierra y recibe las fuerzas
de las cosas superiores e inferiores.
Tu tendrás por este medio toda la gloria del mundo
y todas las Tinieblas se alejarán de tí
Esta es la fuerza de toda fuerza,
porque ella vencerá toda cosa sutil
y penetrará toda cosa sólida.
Así ha sido creado el mundo.
De ello saldrán y serán innumerables adaptaciones
de las cuales el medio está aquí.
Por esto he sido llamado Hermes Trimegisto
poseedor de las tres partes de la filosofa del mundo.
Lo que yo he dicho de tal operación del Sol
está ya realizado y completamente terminado…
En Occidente, la Alquimia cobró auge realmente a partir del siglo XIII, cuando comenzaron a destacarse figuras tales como Alberto Magno (1193-128O), Roger Bacon (1214-1294) y Arnaldo de Villanova (1245-1313), siendo este último un ferviente espiritualista, que adoctrinó muy adecuadamente a su discípulo mallorquín, Ramón Llull, a quien se dio el apelativo de 'Doctor Iluminado' (1235-1313).
En el siglo XIV aparece con particular relieve la figura de Nicolás Flamel (1330-1418), considerado junto con su mujer, Pernelie, como el primer maestro del Arte Regio.
En el siglo XV, la Alquimia es estimada como una doctrina mística secreta, que la Iglesia contempla con gran animosidad, como a cualquier hecho que pueda interpretar como una alternativa a lo que ella supuestamente representa. En esa época, se escucha ya el nombre de Basilio Valentín de Erfurt, que descubre los procesos de elaboración de varias aleaciones, de uso plenamente vigente en la actualidad. También realizó la preparación del éter, tan utilizado posteriormente en medicina como anestésico.
En pleno Renacimiento, la Alquimia se conexiona con la Cabala hebrea, con nombres como los del inglés John Dee (1527-1608), el abate alem n Johann Thritheim (1462-1516), y Teofastro Bombasto Von Hohenheim Paracelso (1493-1541), una de las figuras m s se eras de las pocas Oscuras .
En el siglo XVII nos encontramos con Van Helmont (1577-1664) y Robert Boyle (1626-1691). El emperador Rodolfo II (1562-1612) tuvo toda una corte de Alquimistas. Es la poca de la difusi n de la Rosacruz herm tica germ nica. A esta fraternidad se supone perteneciente el religioso Johann Valent n Andrae (1586-1637) y el m dico ingl s Robert Fludd (1574-1637). Destaca asimismo en aqu l tiempo, el m stico Jacob Bohemme (1575-1624).
Es en el siglo XVIII, cuando las teor as racionalistas de los sabios Enciclopedistas hacen perder de vista totalmente la concepci n de la realidad que se hab a mantenido operante dentro de la Alquimia, y sta pierde su fuerza, siendo sustituida por una abigarrada profusi n de sociedades secretas, b sicamente centradas en la penetraci n conceptual y anal tica de esos mbitos restringidos de la existencia.
En esta rapid sima perspectiva, seguida a vuelo de p jaro, solamente hemos podido dar una trayectoria esbozada acerca de la naturaleza del Conocimiento Esot rico, y una explicaci n de la forma en que ha podido perpetuarse, a pesar del paso de los siglos. Para ello, fue imprescindible adoptar toda clase de precauciones. Y, evidentemente, en ning n caso se trat de reservarlo, por un prurito ego sta, para unos pocos favorecidos, en contra de lo que, los que han querido denigrarlo, han pretendido difundir.
El car cter un tanto impenetrable de textos como el que se reproduce a continuaci n, es paradigm tico de esta forma especial de conocimiento, que ha tenido que refugiar en el s mbolo lo que el mundo externo no le permit a difundir de manera generalizada:
Hoy, Hoy, Hoy.
Son las bodas del Rey;
Si t has nacido para tonar parte en ellas,
Elegido por Dios para la alegr a,
Ve hacia la monta a
En la que existen tres templos,
A presenciar los acontecimientos
Ten mucho cuidado de t
Exam nate a ti mismo.
S no te has purificado asiduamente
Las nupcias te causar n perjuicio.
Caiga la desgracia sobre el que se aferra ah abajo.
Que se abstenga todo aquel que sea demasiado liviano.
Fragmento extra do de la obra Las Bodas Qu micas de Christian Rosenkreutz.
Pedro A. Qui ones Vesperinas
Redacci n, inicial, 26 Enero de 1980
Revisi n posterior, 14 de Junio 1993
NOTAS:
1.- La May utica era el sistema empleado por S crates para la instrucci n de sus disc pulos. Un procedimiento que contestaba a las preguntas de los disc pulos con otras preguntas, adecuadamente pensadas, de tal manera que conduc an al instruido a que se contestase a si mismo y de esa forma desarrollase sus propias capacidades de reflexi ny an lisis de la realidad. Mas o menos, lo contrario de lo que hacen los Gur s del presente, de cualquier ndole, en su gran mayor a.
2.- El t rmino esoterismo procede del griego elso qeo (eisoteo), cuya significaci n aproximada es: hago entrar. Se refiere a la acci n de traspasar el umbral existente ante La c mara donde ten a lugar la iniciaci n en las llamadas Escuelas de los Misterios Simb licamente, ese paso del umbral implicaba una modificaci n en el estado de conciencia del individuo, que experimentaba una notable ampliación. y accedía a niveles de la realidad que, hasta ese momento, hablan estado vedados para él. Genéricamente, se ha venido empleando como sinónimo de 'oculto. 'subterráneo', 'escondido', en contraposición con exotérico, que significa precisamente lo contrario, lo 'exterior', lo 'divulgado'. lo conocido de forma general. Al nivel esotérico accedían muy pocas personas, inicialmente solo los candidatos a la Iniciación, personas escogidas no únicamente por su nivel de pertenencia social, sino, particularmente, por sus condiciones y cualidades como individuo.
3.- En este sentido son extraordinariamente interesantes los trabajos del eminente físico Dr Álvarez López, descubridor de la ausencia de masa electrónica en los electrones metálicos, quien, entre otras cosas, realizó un estudio radiográfico, mediante emisión de neutrones, del interior de la pirámide de Kefren. encargado por el gobierno egipcio. También, en función de sus teorías físicas (basadas en los “Teoremas Métricos” estructurados a partir de los planteamientos clásicos, como los de Arquímedes o Herón de Alejandría) predijo la existencia de la quinta luna de Urano y corrigió el cálculo de la masa de Plutón, Hecho» ambo* confirmados con posterioridad Sus dos obras más famosas, publicadas ambas en castellano, son “Física y Creacionismo' y “Dioses y Robots”, aparte de muy numerosos artículos y ensayos, tendentes todos ellos a demostrar, de forma rigurosa y perfectamente documentada, la existencia de una tecnología al servicio de la arquitectura y de la ingeniería, extraordinariamente avanzada, en tiempos tan remotos como tos de la construcción de las pirámides egipcias Álvarez López, se basa, como punto de partida, en la extensa obra del famoso arqueólogo inglés, Sir WM Flinders Petrie, quien escribió muy numerosos libros, entre los cuales, los pertinentes a este tema son: «Pirámides y Templos de Gizeh”, “Artes y Oficios del Antiguo Egipto, “Herramientas y Armas” y “Sabiduría de los Egpcios”. en parte realizados en colaboración con el ingeniero especialista en maquinaria. Benjamín Baker Por su parte, y de forma plenamente autónoma, el también arqueólogo Kurt Lange, llega a conclusiones ¿imitares en su libro: “Pirámides, Esfinges, Faraones”.
4.- Hierofante es el término que designa al introductor en los Misterios, al Iniciador*, el que instrumentaliza la ceremonia, la preside y la convierte en efectiva, de forma similar a como el sacerdote debe realizar el rito religioso y el mago su ceremonia. También puede ser el dirigente de una escuela mistérica, como en el aludido caso de Pitágoras, fundador de su propia escuela de iniciación en Crotona.
5.- Nos referimos al aspecto histórico documentado, ya que el origen del Conocimiento Esotérico es notablemente anterior a la Historia conocida.
6.- Tal como lo describe con gran riqueza de detalles en sus obras: “La Concepción Goetheana del Mundo”. “Verdad y Ciencia” y “La Filosofía de la Libertad”.
7.- No en vano Jung extrajo las raíces más profundas y sólidas de su conocimiento de sus continuas relaciones con esoteristas y con personalidades de probada sabiduría, pertenecientes a culturas tradicionales.
8.- Adicionalmente, el ser humano cumple el papel de actuar como órgano sensorio de las Jerarquías Creadoras, con respecto al mundo físico-material, el cual ellas no pueden percibir directamente ya que, ni en su naturaleza m en su equipo de cuerpos, de expresión, poseen nada de naturaleza semejante a la materia física densa.
9.- A este respecto, consultar el artículo: 'Emisiones debidas a las Formas', de la serie de publicaciones del CERS
10.- Por ejemplo, nuestro libro 'Historia de la terapia Natural, desde Grecia hasta nuestros Días'. Editorial Mándala SA Madrid, 1992. En todo lo concerniente a la Alquimia.
11.- Sobre este tema, ver el trabajo 'Orígenes de las Religiones Dualistas' Pedro A Quiñones. Athenea Ediciones. 1993.
Por Pedro Quiñones Vesperinas (Artículo Original Aqui)
Visto en: http://www.revistabiosofia.com/
