DHAMMAPADA sau calea dreptății și o introducere la învățăturile gloriosului Buddha

Capitolul 2: Atenție

Capitolul 3: Mintea

Capitolul 4: Flori

Capitolul 5: Nebunii

Capitolul 6: Înțeleptul

Capitolul 7: Onestul

Capitolul 8: Mii

Capitolul 9: Răul

Capitolul 11: Bătrânețea

Capitolul 12: Autocontrol

Capitolul 13: Lumea

Capitolul 14: Buddha

Capitolul 15: Fericirea

Capitolul 16: Atașament

Capitolul 17: Furia

Capitolul 18: Impuritățile

Capitolul 20: Calea

Capitolul 21: Diverse

Capitolul 22: Nenorocirea

Capitolul 23: Elefantul

Capitolul 24: Aviditate

Capitolul 25: Călugărul

Capitolul 26: Nobilul

1. Toate statele își găsesc originea în minte. Mintea este fundamentul ei și sunt creații ale minții.
Dacă cineva vorbește sau acționează cu o gândire impură, atunci suferința urmează în același mod în care roata urmează copita bouului ...

2. Toate statele își găsesc originea în minte. Mintea este fundamentul ei și sunt creații ale minții.
Dacă cineva vorbește sau acționează cu un gând curat, atunci fericirea îl urmează ca o umbră care nu-l părăsește niciodată.

3. „M-a maltratat, m-a lovit, m-a învins, m-a furat”. Ura celor care stochează astfel de gânduri nu moare niciodată.

4. „M-a maltratat, m-a lovit, m-a învins, m-a furat”. Cei care nu păstrează astfel de gânduri sunt eliberați de ură.

5. Ura nu este niciodată stinsă de ură în această lume; Nu iese decât prin iubire. Aceasta este o veche lege eternă.

6. Mulți nu știu că atunci când ne disputăm, pieim; dar cei care înțeleg acest lucru își limitează complet disputele.

7. Celui care trăiește atașat de plăcere, cu simțuri nelimitate, fără moderație în hrană, indolent, inactiv, este doborât de acea Mara, în timp ce vântul bate un copac slab.

8. Cel care trăiește conștient de impurități, cu simțuri reținute, moderat în hrană, plin de credință, plin de energie susținătoare, că Mara nu-l va dărâma, deoarece vântul nu va coborî muntele.

9. Cine îi lipsește stăpânirea de sine și nu rămâne în adevăr, chiar dacă este îmbrăcat în haina galbenă, nu este demn de asta.

1o. Cel care s-a eliberat de toate cusururile, este stabilit în morală și este întărit în stăpânirea de sine și în adevăr, așa este demn de haina galbenă.

11. Cei care își imaginează neesențialul ca esențial și esențialul ca neesențial, din cauza unei astfel de judecăți greșite nu ajung niciodată la Esențial (Nibbana, refugiul suprem dincolo de legături).

12. Dar cei care văd esențialul în esențial și neesențialul în esențial, din cauza viziunii lor corecte, percep esența.

13. La fel cum ploaia pătrunde într-o casă prost acoperită, lăcomia pătrunde într-o minte nedezvoltată.

14. La fel cum apa nu pătrunde într-o casă bine acoperită, lăcomia nu pătrunde într-o minte bine dezvoltată.

15. Cel rău se plânge acum și se lamentează mai târziu. El plânge atât aici, cât și acolo. El întotdeauna plânge și suferă percepând impuritatea propriilor sale fapte.

16. Beneficiarul se bucură acum și se bucură mai târziu. Atât aici cât și acolo se bucură. El se bucură; El se bucură foarte mult, percepând puritatea propriilor sale fapte.

17. Suferă acum și suferă mai târziu. Suferință în ambele state. „Am acționat prost”, spune el, suferind. În plus, suferă concentrându-se pe o stare mai dureroasă. Deci cine lucrează prost.

18. Bucurați-vă acum și bucurați-vă mai târziu. În ambele state, el este cu adevărat fericit. „Am acționat bine, spune fericit. În plus, concentrarea pe o stare pașnică este fericită. Deci cel care merge bine.

19. Cu toate că unul recită scripturi foarte des, dacă este neglijent și nu acționează în consecință, este ca cowboy-ul care numără vacile altora. Nu obține roadele Vieții Sfinte.

20. Cu toate că cineva recită scripturile puțin, dacă se comportă conform Învățăturii, abandonând dorința, ura și iluzia, oferite cu o minte bine eliberată și nu se lipesc de nimic nici aici, nici mai târziu, el obține roadele Sfintei Vieți.

22. Distingând acest lucru clar, înțelepții se stabilesc în atenție și se încântă în atenție, bucurându-se de țara nobililor.

23. Cel care meditează constant și perseverează, se eliberează de legături și obține suprema Nibbana.

24. Slavă celui care se străduiește, rămâne vigilent, este pură în conduită, considerabilă, autocontrolată, dreaptă în modul său de viață și capabilă să rămână în atenție tot mai mare.

25. Prin efort, sârguință, disciplină și stăpânire de sine, omul înțelept poate face el însuși o insulă pe care nicio inundație nu o poate inunda.

26. ignorantul iartă cu atenție; Înțeleptul păzește atenția drept cea mai mare comoară.

27. Nu te recrea în neglijență. Nu fi intim cu plăcerile senzoriale. Omul care medită cu sârguință atinge cu adevărat multă fericire.

28. Când un înțelept depășește neatenția prin cultivarea atenției, lipsit de necazuri, el urcă la palatul înțelepciunii și observă oamenii suferinți, în timp ce înțeleptul muntește îi privește pe ignoranții care se află mai jos.

29. Atent în rândul celor neatenți, pe deplin treaz printre adormiți, înțelepții înaintează ca o cursă de curse înaintea unei înțepături decret.

30. Rămânând în alertă, Indra s-a impus zeilor. Astfel, este lăudată atenția și subestimată neglijența.

31. Călugărul care se încântă în atenție și observă cu frică neatenția, înaintează ca focul, depășind fiecare groapă mare sau mică.

32. Călugărul care se încântă în atenție și observă cu frică neatenția nu este predispus să cadă. Este în prezența Nibbana.

33. Această minte volubilă și instabilă, atât de greu de guvernat, este îndreptată de înțelepți ca arcul cu săgeata.

34. Această minte tremură ca un pește atunci când îl scoți din apă și îl arunci pe nisip. Prin urmare, trebuie să părăsim câmpul patimilor.

35. Este bine să stăpânești mintea: dificil de stăpânit, gâdilat și tinde să se stabilească oriunde dorește. O minte controlată duce la fericire.

36. Mintea este foarte greu de perceput, extrem de subtilă și zboară după fanteziile sale. Înțeleptul îl controlează. O minte controlată duce la fericire.

37. Mintea este risipită, rătăcind singură, incorporeală, ascunsă într-o peșteră. Cei care o depun se eliberează de lanțurile Mara.

38. Cel a cărui minte este instabilă nu cunoaște învățăturile sublime și cel a cărui încredere falimentează, înțelepciunea lui nu va atinge plinătatea.

39. Cel a cărui minte nu este supusă lăcomiei sau afectat de ură, transcendând atât binele cât și răul, rămâne vigilent și neînfricat.

40. Perceperea că acest corp este fragil ca un vas și transformarea minții tale la fel de puternică ca un oraș fortificat va învinge Mara cu cuțitul înțelepciunii. El va veghea asupra cuceririi sale și va trăi fără atașament.

41. Înainte de a trece mult timp, acest corp, lipsit de conștiință, va sta pe pământ, fiind de o mică valoare ca un buștean.

42. Orice pagubă pe care un inamic o poate face inamicului său, sau pe cel care îl urăște pe cel urât, daune suplimentare pot provoca o minte nedreptată.

43. Bunul pe care nici mama, nici tatăl, nici o altă rudă nu-l pot face unui bărbat, este oferit de o minte bine îndreptată, înnobilându-l în acest fel.

41. Înainte de a trece mult timp, acest corp, lipsit de conștiință, va sta pe pământ, fiind de o mică valoare ca un buștean.

42. Orice pagubă pe care un inamic o poate face inamicului său, sau pe cel care îl urăște pe cel urât, daune suplimentare pot provoca o minte nedreptată.

43. Bunul pe care nici mama, nici tatăl, nici o altă rudă nu-l pot face unui bărbat, este oferit de o minte bine îndreptată, înnobilându-l în acest fel.

44. Cine va înțelege acest pământ și țara lui Yama și această lume a trebuințelor? Cine va cerceta binecuvântatul Cărare al Virtutii ca expert care selectează cele mai bune flori?

45. Ucenicul care exercită va înțelege acest pământ și țara lui Yama și lumea lui Deva Discipolul care exercită va cerceta Fericitul Cărare al Virtutii, ca expertul care selectează cele mai bune flori.

46. ​​Percepând acest corp ca spumă și realizând că este ca un miraj, va anihila spinii pasiunilor senzuale și va batjocori vigilența regelui morții.

47. Cine colectează numai florile (ale plăcerilor senzoriale) și a căror minte este distrasă (în obiectele simțurilor), moartea îl trage ca un potop imens mătura un oraș întreg în timp ce doarme.

48. Omului care ia florile (din plăcerile senzoriale) și a căror minte este distrasă, insaciabilă în dorințele sale, Distrugătorul îl pune sub stăpânirea sa.

49. La fel ca albina libiană pe floare, fără a-i deteriora culoarea și esența, și apoi se îndepărtează, luând doar miere, astfel încât înțelepții trec prin această existență.

50. Nu ar trebui să luăm în considerare eșecurile altora sau ceea ce au făcut sau nu au făcut ceilalți, ci propriile noastre fapte comise sau omise.

51. La fel ca o floare frumoasă, cu o culoare strălucitoare, dar fără parfum, cuvintele bune ale celor care nu le pun în practică sunt sterile.

52. La fel ca o floare frumoasă, viu colorată și, de asemenea, plină de parfum, cuvintele bune ale celor care le pun în practică dau roade.

53. În același mod în care multe flori fac multe ghirlande, atât de multe fapte bune trebuie să fie îndeplinite de cel născut ca ființă umană.

54. Parfumul florilor nu se răspândește împotriva vântului și nici parfumul lemnului de santal, rododendron sau iasomie, dar parfumul virtuosului se răspândește împotriva vântului. Omul virtuos se extinde în toate direcțiile.

55. Lemn de santal, rododendron, lotus, iasomie: mult superior tuturor acestor tipuri de parfum este cel al virtuții.

56. Parfumul de rododendron sau lemn de santal are un scop mic, dar virtutea este supremă și se răspândește chiar și printre zei.

57. Mara nu găsește calea către cei perfecți în virtute, trăind vigilenți și eliberați de cătușe, prin realizarea perfectă (a Adevărurilor).

58-59. În același mod în care un lotus aromatic poate să germineze și să înflorească într-un gunoi de grajd, astfel încât, printre cei obtuși, discipolul care îl urmează pe Cel Iluminat Perfect (Buddha) orbește cu înțelepciune.

61. Dacă un om caută și nu poate găsi pe cineva care este mai bun sau egal cu el, el continuă drumul vieții. Nu poate exista prietenie cu un prost.

62. Am copii, am bogăție, așa că prostul contează în mintea lui. Dar el însuși nu aparține. Cât de puțini copii și bogăție!

63. Un nebun conștient de prostia lui este din acest motiv un om înțelept, dar cel care crede că este un înțelept este cu adevărat un prost.

64. Chiar dacă un nebun este asociat cu un înțelept toată viața, el nu va înțelege Învățarea, la fel cum lingura nu va înțelege niciodată cunoașterea ciorbei.

65. Dacă un om inteligent se asociază cu unul înțelept, chiar dacă doar pentru o clipă, el va înțelege rapid Învățarea, întrucât limba surprinde cunoașterea ciorbei.

66. Nebunii, oameni cu inteligență inferioară, se comportă ca propriii dușmani, săvârșind fapte rele care produc fructe amare.

67. Nu este bine făcut acel act care provoacă remușcări după efectuarea lui și al cărui rezultat se experimentează regretându-l cu lacrimi pe față.

68. Bine făcut este acel act care nu provoacă pocăință și al cărui rezultat se experimentează cu o minte plină de mare încântare și fericire.

69. În timp ce o faptă rea săvârșită nu dă roade, în acel timp prostul o consideră la fel de dulce ca mierea, dar când actul rău se maturizează, prostul se confruntă cu durere.

70. Deși lună după lună un nebun nu putea mânca decât cât mai multă mâncare ca un vârf de iarbă Kusa, chiar și asta nu ar fi a șasea parte.

71. O faptă rea executată nu dă roade imediat, la fel cum laptele nu se transformă imediat.
Așa cum arde focul acoperit cu cenușă, tot așa, actul malefic îl urmărește pe nebun prin arderea lui.

72. Pentru ruina lui, el primește, cu siguranță, cunoștințele și faima nechibzuite, care îi întunecă destinul și îi atenuează mintea.

73. Acest nebun dorește reputație și prioritate între călugări, autoritate în mănăstiri și onoruri între alte familii.

74. Lăsați laici și călugări să creadă că el este cel care execută fiecare slujbă, mare sau mică, lăsându-i să se refere la el. Aceasta este ambiția acestui prost, sporindu-și dorințele și mândria.

75. Dar cu siguranță una este calea care duce la cuceriri lumești și alta care duce la Nibbana. Înțelegând astfel, călugărul nu se bucură cu favoruri lumești, ci cultivă detașarea.

76. Dacă cineva găsește un om înțelept, care, ca descoperitor de comori, îți subliniază defectele și atrage atenția asupra lor, trebuie să te asociezi cu o astfel de persoană. Unul va merge bine și nu este rău în compania acestei persoane.

77. Lasă-l să te sfătuiască și să te îndemne și să te descurajeze de eroare. Această persoană este valoroasă pentru nobili, dar neplăcută pentru mărunt.

78. Nu vă asociați cu prieteni mici; Nu păstra compania bărbaților ignobili. Asociați-vă cu prietenii nobili; păstrează compania celor mai buni printre bărbați.

79. Cel care bea la sursa Învățăturii trăiește fericit cu o minte senină. Înțeleptul se bucură întotdeauna de Învățătoria vestită de nobilii iluminați.

80. Cei care udă, canalizează apa; arcașii îndreaptă săgeata; tâmplarii cioplesc lemnul; Înțelepciunea ei înșiși.

81. Întrucât o stâncă solidă nu se mișcă cu vântul, astfel cei înțelepți rămân neîncurcați înaintea calomniilor și lingușirii.

82. Pe măsură ce un lac adânc este transparent și calm, la fel și înțelepții devin odată să audă Învățătură.

83. Sfântul se detașează de tot și nu se implică în lăcomia senzuală. Când fericirea sau suferința ajunge la el, cu înțelepciune el nu este afectat de euforie sau decepție.

84. Nici pentru sine, nici pentru alții nu își dorește copii, avere sau regate; nici măcar cu ambiguități, își caută propriul succes.
O astfel de persoană este, desigur, virtuoasă, înțeleaptă și dreaptă.

85. Puțini dintre ființele umane sunt cei care traversează pe celălalt mal. Majoritatea urcă și coboară doar pe același mal.

86. Dar cei care acționează corect în conformitate cu învățătură, care este bine stabilită, trec dincolo de pasiuni și ajung la Nibbana.

87-88. Venind de acasă la starea de adăpost, poate înțeleptul să părăsească stările de obstrucție și să cultive luciditatea. Oricât de dificil ar putea fi, căutați încântare și plăcere în detașare. Învingând plăcerile senzuale, fără impedimente, înțeleptul se eliberează de impuritățile minții.

89. Cei care își desăvârșesc mintea în factorii de iluminare, fără legături, încântându-se de abandonarea lăcomiei, cei, feriți de corupție, iluminați, ajung la Nibbana chiar și în această lume

.

90. Pentru cei a căror călătorie s-a terminat, fără durere, eliberată pe deplin de toate și care au pus capăt tuturor legăturilor, focul (al patimilor) a fost stins.

91. Se străduiesc să rămână vigilenți. Nicăieri nu se atașează. Ca și lebedele care își părăsesc lacul, părăsesc loc după loc și marșează.

92. Pentru ei nu există nicio acumulare, iar mâncarea lor nu este alta decât Eliberarea, care este goală și Indefinabilă: acesta este obiectul său. Cursul ei este ca cel al păsărilor în aer: nu lasă urme.

93. Unul dintre aceștia a eliminat corupția, nu este atașat de alimente; Scopul său este eliberarea, care este goală și nedefinită. Plimbarea lui, ca cea a păsărilor în aer, nu lasă nicio urmă.

94. Unul care își controlează ferm simțurile, cum ar fi calul său de cai; cel care este purificat de mândrie și lipsit de patimi, de omul acela chiar și zeii invidiază.

95. Ca și pământul, o persoană echanimă și bine disciplinată nu suferă. Este comparabilă cu o coloană. Este ca un lac cristalin. Cineva de o asemenea echanimitate scapă de nașteri noi.

96. Mintea lui este calmă, cuvântul său este calm și acțiunile sale sunt calme pentru cei eliberați printr-o cunoaștere perfectă, care locuiesc ferm și în pace.

97. Omul care nu este credul, care a înțeles Incredibilul, care a tăiat lanțurile, a pus capăt ocaziei (binelui și răului) și a eradicat dorințele, că omul este omul suprem.

98. Cu adevărat delicios este acel loc în care locuiesc iluminatul: fie în sat sau în pădure, fie în pădure sau în poiană.

99. Delicioase sunt pădurile în care oamenii obișnuiți nu găsesc nici o plăcere. Acolo se bucură de cei care și-au ars pasiunile. Căci aceștia nu sunt căutătorii plăcerilor senzoriale.

101. Mai bine decât o mie de versete de cuvinte inutile, este unul cu o linie simplă și benefică, încât atunci când îl asculți este unul senin.

102. Mai bine este un simplu cuvânt al Doctrinei - care îl liniștește pe cel care o aude - decât o sută de versete de nenumărate cuvinte.

103. Mai mare decât cucerirea în luptă de o mie de ori de o mie de oameni este cucerirea de sine.

104-105. Mai bine să vă cuceriți pe sine decât să-i cuceriți pe ceilalți. Nici un zeu, nici un semigod, nici Mara, nici Brahma, nu pot anula victoria celui care s-a antrenat și a condus mereu
cu moderatie

106. Deși lună după lună, până la o mie, una a făcut ofrande timp de o sută de ani, dar alta onorată luminată doar pentru o clipă, această reverență este mai bună decât sacrificiul de o sută de ani.

107. Deși timp de un secol, un om a făcut ritul de foc în pădure, dacă pentru o singură clipă a onorat-o pe una luminată, această reverență este mai bună decât jertfa focului de un secol.

108. Ceea ce oferiți în această lume timp de un an sau cadourile pe care le faceți pentru a obține merite, este un fleac în afară de ceea ce înseamnă a onora acel sfânt care este excelent.

109. Pentru cei care cultivă obiceiul de a-i respecta și respecta în mod constant pe bătrâni, patru binecuvântări cresc: vârsta, frumusețea, binecuvântarea și puterea.

110. O singură zi din viața unei persoane virtuoase și meditative valorează mai mult de o sută de ani din viața unei persoane imorale și necontrolate.

111. O singură zi din viața unei persoane care se străduiește cu o hotărâre fermă valorează mai mult de o sută de ani din viața unei persoane leneșe și indolente.

112. O singură zi din viața unei persoane care depune un efort intens valorează mai mult de o sută de ani în viața celui care este leneș și inactiv.

113. O singură zi din viața unei persoane care înțelege cum toate lucrurile apar și se estompează valorează mai mult de o sută de ani din viața unei persoane care nu înțelege modul în care lucrurile apar și se estompează.

114. O singură zi din viața unei persoane care vede statul nemuritor valorează mai mult de o sută de zile în viața unei persoane fără viziunea asupra statului nemuritor.

115. O singură zi din viața unei persoane care percepe Adevărul sublim valorează mai mult de o sută de ani din viața unei persoane care nu percepe Adevărul sublim.

116. Grăbește-te să faci bine; retine-ti mintea spre rau, deoarece oricine este incet sa faca binele se reface in rau.

117. Dacă un om lucrează prost, să nu-l facă din nou și din nou, să nu-l regândească. Dureros este acumularea răului.

118. Dacă un om funcționează bine, lăsați-l să o facă din nou și din nou, lăsați-l să se recreeze în ea. Fericit este acumularea de bine.

119. Cel rău vede totul bine până când acțiunea sa rea ​​dă roade, dar când fructul se înmulțește, atunci își vede efectele nefericite.

120. Chiar și o persoană bună poate experimenta durerea lucrând bine, dar imediat ce este produs fructul, atunci experimentează rezultatele bune.

121. Nu vă gândiți ușor la rău spunând „nu va veni la mine”. Așa cum un ulcior este umplut picătură prin picătură, la fel și prostul, acumulându-l puțin câte puțin, este plin de rău.

122. Nu vă gândiți ușor la bine spunând „nu va veni la mine”. Așa cum un ulcior este umplut picătură cu picătură, în același fel înțeleptul, acumulându-l puțin câte puțin, este plin de bunătate.

123. Așa cum un comerciant cu o rulotă mică care transportă multă bogăție ar evita un drum periculos și la fel cum un om care iubește viața ar evita otrava, așa ar trebui să evite răul.

124. În același mod în care otrava nu poate dăuna mâinii care o poartă, căci otrava nu afectează dacă nu există vătămare, deci nu este vătămată de persoana greșită.

125. Cine doare un om nevinovat, curat și fără greș, acel rău se întoarce împotriva acelui prost, precum și a prafului aruncat împotriva vântului.

126. Unii se nasc din pântece; malevolii se nasc în stări mizerabile; autodirecționatul se îndreaptă către stări binecuvântate; luminatele obțin Nibana.

127. Nici în ceruri, nici în mijlocul oceanului, nici într-o grotă în munți nu este un loc unde cineva poate rămâne salvat de consecințele greșelii sale.

128. Nici în ceruri, nici în mijlocul oceanului, nici într-o peșteră din munți nu este un loc unde cineva poate rămâne ferit de moarte.

130. Toată lumea se teme de pedeapsă; Toată lumea iubește viața. În comparație cu ceilalți, nu trebuie să omorâm sau să provocăm moartea.

131. Cine caută propria fericire i-ar face rău celor care, precum cel care o caută, nu o vor primi după moarte.

132. Cine caută propria fericire și nu dăunează celor care, ca și cel care o caută, o vor găsi după moarte.

133. Nu vorbiți agresiv cu nimeni, deoarece cei care atacă vor putea să răspundă în același mod. Discuțiile creează durere și este posibil să primiți lovitură.

134. Dacă rămâi tăcut, ca un gong inutilizabil, vei ajunge la Nibbana; Vei găsi pace.

135. Așa cum un cowboy cu un baston conduce vacile spre pajiște, tot așa bătrânețea și moartea duc viața ființelor la concluzia lor.

136. Când un prost acționează prost, prin faptele sale, acest om prost va chinui, ca unul ars de foc.

137-138-139-140. Cel care îi rănește pe cei nevinovați și inofensivi cu armele sale se va grăbi curând într-una din aceste stări: multă durere, vătămare corporală sau boală gravă, pierderea minții sau asuprire de către un monarh, sau acuzații grave, asuprirea membrilor familiei sau ruina sau un incendiu care chiar îți arde casa. Iar după dizolvarea trupului se va naște în iad.

141. Nu merge dezbrăcat sau nu are părul încurcat, nu rămâne murdar sau postește, nici nu este culcat pe pământ, nici să mângâie corpul cu cenușă sau să meargă fără să se ridice, ceea ce poate purifica muritorul
Asta nu a fost eliberat de îndoieli.

142. Deși văzut corect, dacă trăiește în pace, supus patimilor și controlat simțurile, este pur și nimeni nu doare, este un Brahman, un ascez, un călugăr.

143. Este dificil să găsești pe această lume pe cineva care, reținut de modestie, evită orice reproș, întrucât fugarul evită biciul.

144. Străduiește-te și fii riguros, întrucât stăpânul este atunci când simte biciul. Pentru încredere, virtute, efort, concentrare, investigarea Adevărului, cunoașterea și conduita potrivită, atenția
mental, vei trece peste suferința cea mare.

145. Cei care udă, canalizează apele. Producătorii de săgeți îi îndreaptă. Tâmplarii lucrează lemnul. Controlul virtuos în sine.

146. Ce râs, ce bucurie poate exista atunci când este mereu arzător (în patimi)? Dacă ai fi înfășurat în întuneric, nu ai căuta lumina?

147. Iată acest corp frumos, masă de durere, multe bulgări, supărat, în care nimic nu durează, nimic nu mai persistă.

148. Declin pentru acest corp, cuib de boli, perisabil. Această masă putredă este distrusă. Într-adevăr, viața se încheie în moarte.

149. Cât de goale sunt dovleceii toamna aceste oase uscate. Ce plăcere există în a-i privi?

150. Acest corp este o cetate formată din oase acoperite cu carne și sânge unde sunt depozitate îmbătrânirea, moartea, mândria și înșelăciunea.

151. Chiar și luxosele trăsuri regale îmbătrânesc. De asemenea, corpul îmbătrânește. Dar Învățarea binelui nu îmbătrânește niciodată. Astfel, binele rămâne printre cei buni.

152. Cel care învață puțin crește ca un bou; Crește în carne, dar nu în înțelepciune.

153. De-a lungul multor vieți am greșit în samsara căutând, dar nu găsind, constructorul casei. Suferință totală în această revenire și renaștere.

154. Oh, constructor al casei! Acum v-am perceput. Nu veți mai construi această casă. Toate grinzile au fost sparte. Sprijinul central a fost anihilat. Mintea mea a ajuns la necondiționat.
După ce a ajuns, reprezintă sfârșitul atașamentului.

155. După ce nu au trăit viața nobilă, nefiind dobândite o asemenea bogăție în tinerețe, astfel de oameni leșină ca niște ciobani bătrâni într-un iaz fără pește.

156. Cei care nu au respectat Viața Sfântă, care în tinerețe nu au dobândit comori, devin arcade inutile, privind spre trecut.

157. Dacă cineva se apreciază pe sine, trebuie să te protejezi bine. Înțeleptul rămâne atent în fiecare dintre cele trei vigii.

158. Stabiliți-vă mai întâi în ceea ce este potrivit înainte de a sfătui pe ceilalți. Acționând în acest fel, omul înțelept nu va cădea în favoarea.

159. Pe măsură ce îi sfătuiește pe ceilalți, el trebuie să acționeze singur. Bien controlado él mismo, puede guiar a los otros.
Verdaderamente es difícil controlarse a uno mismo.

160. Uno mismo es su propio refugio. ¡Qué otro refugio podría haber! Habiéndose controlado a uno mismo, se obtiene un refugio difícil de conseguir.

161. Por uno mismo es hecho el mal; en uno mismo nace y uno mismo lo causa. El mal muele al necio como el
diamante muele la dura gema.

162. La corrupción que sobrepasa al hombre es como la enredadera maluva estrangulando al árbol sala y lo convierte en aquello que para él desearía su propio enemigo.

163. De fácil ejecución son las cosas nocivas y dañinas. Lo bueno y beneficioso es verdaderamente difícil de hacer.

164. El hombre estúpido que, por su falsa visión, desprecia las enseñanzas de los Iluminados, los Nobles y los Rectos, cultiva frutos que, como le sucede al kashta, producen su propia destrucción .

165. Por uno mismo se hace el mal y uno mismo se contamina. Por uno mismo se deja de hacer el mal y uno mismo se purifica. La pureza y la impureza dependen de uno mismo. Nadie puede purificar a otro.

166. Por buscar el logro (espiritual) de los otros, no obstante, no debe uno ser negligente en la búsqueda del propio logro. Percibiendo claramente la propia meta, permita que otro intente su propio resultado.

167. ¡No persigáis cosas mezquinas! ¡No viváis en la negligencia! ¡No abracéis falsos puntos de vista! ¡No apoyéis el mundo! (al prolongar el ciclo de la existencia y la continuidad : samsara).

168. ¡Despertaos! Nunca seáis negligentes. Seguid la ley de la virtud. El que practica la virtud vive felizmente en este mundo y en el próximo.

169. Seguid el sendero de la virtud y no el del mal. El que practica la virtud vive felizmente en este mundo y en el próximo.

170. Si uno percibe el mundo como una burbuja de espuma y como un espejismo, a ese no lo ve el Dios de la Muerte.

171. ¡Venid, contemplad este mundo adornado como un carro real donde los necios están inmersos! Pero para los sabios no existe ningún apego hacia aquél.

172. Pero el que antes era necio y después no, ese tal es como cuando la luna ilumina la tierra liberándose de las nubes.

173. Aquel cuyas buenas acciones superan las malas, ilumina este mundo como la luna emergiendo de las nubes.

174. Este mundo está ciego. Solamente unos pocos aquí pueden ver con claridad. Tan solo unos pocos van a un reino divino, como pájaros liberados de las redes.

175. Volando, los cisnes siguen el sendero del sol. Los hombres surcan el aire por poderes psíquicos. Los sabios se apartan de este mundo, habiendo conquistado a Mara y sus huestes.

176. No hay mal que no pueda hacer un mentiroso que haya transgredido la única Ley y que se muestra indiferente al mundo de más allá.

177. Verdaderamente los míseros no irán al reino celestial. Los necios no alcanzarán, por supuesto, la liberación. Los hombres sabios se regocijan en la generosidad y van a un reino más feliz .

178. Mejor que el poder sobre todo lo terreno, mejor que habitar en los cielos, mejor que el dominio sobre los vastos mundos, es el fruto del Vencedor de lo Ilusorio.

180. Él, en quien no hay enredo, liberado de la avidez que hace renacer, ¿qué podría perturbar al Buda omnisciente y cuyo camino conduce a él?

181. Los sabios se adiestran en la meditación y se deleitan en la paz de la renuncia; tales Budas de mente perfecta incluso por los dioses son muy queridos.

182. Raro es el nacimiento como un ser humano. Difícil es la vida de los mortales. Extraño es escuchar la Sublime Enseñanza. Rara es la aparición de los Budas.

183. El abandono del mal, el cultivo del bien y la purificación de la mente: tal es la enseñanza de los Budas.

184. La paciencia y la tolerancia son la más alta ascesis. Los Budas proclaman que el Nibbana es el supremo. No es un renunciante ni un asceta el que agrede a los otros.

185. No reprochar, no hacer ningún daño, practicar la moderación según los preceptos fundamentales, ser moderado en la alimentación, residir en la soledad, aplicarse uno mismo a la concentración mental elevada, tal es la enseñanza de los Budas.

186-187. Ni un torrente de monedas de oro hace la felicidad levantando placeres sensuales. De pequeñas dulzuras y penas son los placeres sensuales. Conociendo esto, el hombre sabio no encuentra felicidad ni siquiera en placeres celestiales. El discípulo del Todo Iluminado se deleita en la aniquilación del apego.

188-189. Conducidos por el miedo, los hombres acuden a muchos refugios, a montañas, bosques, grutas, árboles y temples. Tales, empero, no son refugios seguros. Acudiendo a estos refugios, uno no se libera del dolor.

190-191-192. Pero aquel que toma refugio en el Buda, la Enseñanza y la Orden y ve con recta comprensión las Cuatro Nobles Verdades; tal es en realidad el refugio seguro; ése es en verdad el refugio supremo. Recurriendo a este refugio, uno se libera de todo sufrimiento.

193. Difícil es hallar al hombre de gran sabiduría: tal hombre no nace en cualquier parte. Cuando nace un hombre así, que la familia se sienta muy dichosa.

194. Feliz es el nacimiento de los Budas; feliz es la Enseñanza de la Doctrina sublime; feliz es la unidad de la Orden; feliz es la vida austera de los unidos.

195-196. Qué valiosa es la reverencia de aquel que reverencia al Buda y sus discípulos; éstos han superado los impedimentos y se han liberado de la pena y la lamentación. El mérito de quien reverencia a tales hombres pacíficos y sin miedo por nadie ni nada puede ser medido.

197. Verdaderamente felices vivimos sin odio entre los que odian. Entre seres que odian, vivamos sin odio.

198. Felices vivimos con buena salud entre los que están enfermos. Entre los que están enfermos, vivamos con buena salud.

199. Vivimos felices sin ansia entre aquellos que ansían. Entre aquellos que ansían, vivamos sin ansiar.

200. Felices vivimos porque no tenemos impedimentos. Llenémonos de gozo como dioses en la Esfera Radiante.

201. La victoria engendra enemistad. Los vencidos viven en la infelicidad. Renunciando tanto a la victoria como a la derrota, los pacíficos viven felices.

202. No hay fuego como el deseo; no hay mal como el odio; no hay nada más enfermo que el cuerpo; no hay mayor felicidad que la paz del Nibbana .

203. El hambre es la mayor aflicción; los agregados (cuerpo-mente) representan la mayor enfermedad. Percibiendo esta realidad, se alcanza el Nibbana, la dicha suprema.

204. La salud es la más alta posesión. El contento es el mayor tesoro. Un amigo de confianza es el mejor pariente. Nibbana es la más alta bendición.

205. Habiendo experimentado el saber de la soledad y de la quietud, libre de angustia y de atadura, se absorbe en el saber del gozo de la Doctrina .

206. Saludable es la visión de los Nobles; su compañía siempre resulta dichosa. No viendo a necios, uno permanecería siempre feliz.

207. Verdaderamente, quien permanece en compañía de necios se atribula durante mucho tiempo. La asociación con necios es incluso tan penosa como con un enemigo. Feliz es la compañía con un sabio, incluso tanto como el encuentro con un pariente.

208. Si hallas un hombre inteligente, sabio, con conocimiento, consistente, responsable y noble, con un hombre tal, virtuoso e inteligente, debe uno asociarse, como sigue la luna el sendero de las estrellas.

209. Aquel que se aplica a lo que debe ser evitado y no se aplica a lo que debe ser obtenido y abandona su b squeda, aboc ndose a los placeres, envidiar al que ha procedido de modo contrario.

210. No identificarse con lo que es agradable ni identificarse con lo que es desagradable; no mirar a lo que es placentero ni a lo que es displacentero, porque en ambos lados hay dolor.

211. Evita la identificaci n con lo querido, porque la separaci n de ello representa dolor; las ataduras no existen para aquel que no hace diferencias entre querido y no querido.

212. Del placer nace el sufrimiento; del placer nace el miedo. Para aquel totalmente libre de placer no hay dolor, y mucho menos miedo.

213. Del deseo surge el dolor; del deseo surge el miedo. Para aquel que est libre de deseo ni hay dolor ni mucho menos miedo.

214. Del apego surge el sufrimiento; del apego surge el miedo. Para aquel que est libre de apego ni hay dolor ni mucho menos miedo.

215. De la avidez surge el sufrimiento; de la avidez surge el miedo. Para aquel que est libre de avidez ni hay dolor ni mucho menos miedo.

216. Del aferramiento surge el sufrimiento; del aferramiento surge el miedo. Para aquel que esta libre de aferramiento ni hay dolor ni mucho menos miedo.

217. El que es perfecto en virtud y Visi n Cabal est establecido en la Doctrina, dice la verdad y cumple su deber y es venerado por la gente.

218. El que ha desarrollado el anhelo por lo Incondicionado tiene la mente motivada y no condicionada por los placeres materiales, es denominado uno que No-retorna.

219. Un hombre ausente por largo tiempo y que vuelve estando a salvo, recibe la mejor bienvenida de sus parientes y amigos.

220. Del mismo modo, los buenos actos que se efect an en esta existencia recibir n la mejor bienvenida en la pr xima, como el vecino recibe al ser querido que vuelve.

221. Uno debe liberarse del odio. Uno debe abandonar el orgullo. Uno debe despojarse de todas las ataduras. El sufrimiento no toma al que controla la mente, el cuerpo y sus pasiones.

222. A aquel que refrena el enfado que surge, de la misma manera que el que controla una cuadriga tambaleante, a se llamo yo conductor. Los dem s aguantan meramente las riendas .

223. Conquista al hombre airado mediante el amor; conquista al hombre de mala voluntad mediante la bondad; conquista al avaro mediante la generosidad; conquista al mentiroso mediante la verdad.

224. Uno debe decir la verdad y no ceder a la ira; si nos piden, hay que dar, aunque se posea poco; por medio de estas tres cosas, uno se hace merecedor de ir a la presencia de los dieses.

225. Aquellos sabios que son inofensivos y siempre se controlan corporalmente van a un estado sin muerte, donde residen sin ning n sufrimiento .

226. Se destruyen todas las contaminaciones de aquellos que siempre est n vigilantes, que se autodisciplinan d ay noche y que se esfuerzan totalmente en alcanzar el Nibbana.

227. El que sigue es un hecho de siempre, Atula: culpan al que permanece en silencio, culpan al que habla mucho y culpan al que habla moderadamente. No dejan a nadie en el mundo sin culpar.

228. No hubo nunca, ni habr, ni hay ahora nadie, que pueda encontrarse en este mundo que deje de culpar o elogiar a otros.

229. La sabiduría brota en aquel que se examina día a día, cuya vida es intachable, inteligente, arropado con el conocimiento y la virtud.

230. ¿Quién podría culpar al que es como una pieza de refinado oro ? Incluso los dioses lo elogian; aun Brahma lo elogia.

231. Uno debe refrenar la mala conducta del cuerpo y controlarlo. Abandonando la mala conducta del cuerpo, uno debe adiestrarse en su buena conducta.

232. Uno debe refrenar la mala conducta del habla y controlarla. Abandonando la mala conducta del habla, uno debe adiestrarse en su buena conducta.

233. Uno debe refrenar la mala conducta de la mente y controlarla. Abandonando la mala conducta de la mente, uno debe adiestrarse en su buena conducta.

234. Los sabios se controlan en actos, en palabras y en pensamientos. Verdaderamente se controlan bien.

235. Como una amarillenta hoja eres tú ahora. Los mensajeros de la muerte te esperan. Te hallas en el umbral de la decadencia. ¿Dispones de provisiones ?

236. Haz una isla de ti mismo. Esfuérzate enseguida; conviértete en sabio. Purificado de contaminaciones y sin pasiones, penetrarás en el celestial estado de los Nobles.

237. Tu vida puede acabarse ahora. La presencia de la muerte está aquí. No hay lugar para detenerse en el camino. ¿Dispones de provisiones ?

238. Haz una isla de ti mismo. Esfuérzate sin demora; conviértete en sabio. Purificado de impurezas y sin pasión, te liberarás del próximo nacimiento de la ancianidad.

239. Gradualmente, poco a poco, de uno a otro instante, el sabio elimina sus propias impurezas como un fundidor elimina la escoria de la plata.

240. Al igual que el óxido surgido del hierro acaba comiéndose a sí mismo, así los actos conducen al malhechor a un estado lamentable.

241. La no-recitación es el óxido de los encantamientos; la falta de reparación es el óxido en las casas, como la falta de cuidado lo es de la belleza y la negligencia de la vigilancia.

242. T · conducta inadecuada es la falta de la mujer. La ruindad es la falta en el donante. Las acciones incorrectas son la falta tanto en este mundo como en el próximo.

243. Mas la peor de las faltas es la ignorancia; es la más grande. Abandonando las faltas, permanece sin mancilla, oh monje.

244. Fácil es la vida de un sinvergüenza que, con la osadía de un cuervo, es calumniador, impertinente, arrogante e impuro.

245. Difícil es la vida de un hombre modesto que siempre busca la pureza, que es desapegado, humilde, cuya manera de vivir es limpia y reflexiva.

246-247. Cualquiera que destruya la vida, diga mentiras, hurte, vaya en búsqueda de las mujeres de los otros, y sea adicto a los licores y tóxicos, en esta misma vida arrancará su propia raíz (felicidad).

248. Sepa entonces, ¡oh, buen hombre!, «no de fácil control son las cosas perniciosas». No dejes que el deseo y el odio te arrastren por el camino del sufrimiento durante largo tiempo.

249. La gente da de acuerdo con su bondad y como le place. Si uno está envidioso de comida o de bebida de los otros, no podrá hallar la paz ni de noche ni de día.

250. Pero el que supera este sentimiento por complete, lo somete y lo destruye, obtiene paz de día y de noche.

251. No hay fuego como el deseo; no hay atadura como el odio; no hay red como la ilusión; no hay río como la avidez.

252. Fácil es ver los fallos de los demás, pero los propios fallos son difíciles de ver. Uno aventa, como la paja, los fallos de los demás, pero esconde los propios como el cazador se esconde a sí mismo.

253. Fácilmente, las personas ven las faltas en los otros, pero difícilmente en sí mismas. Como paja diseminada al viento, difunde uno las faltas de los otros, mientras esconde las propias como camufla sus
dados el hábil jugador.

254. El que ve las faltas de los otros y se irrita, en ese crecen las mancillas. Está lejos de poder destruir esas mancillas.

255. No hay senda en el cielo. Debe el Santo hallar la suya. La Humanidad se recrea en los impedimentos (obstáculos)* Los Budas están libres de impedimentos.

256. Aquel que decide un caso con parcialidad no es justo. El sabio debe investigar imparcialmente tanto lo correcto como lo incorrecto.

257. Está establecido verdaderamente en la buena ley aquel sabio que, guiado por ella, decide lo justo y lo injusto con imparcialidad.

258. No se vuelve uno sabio tan sólo con hablar mucho. Aquel que es apacible, libre de odio y miedo (y no
causa miedo), es llamado un hombre sabio.

259. No está uno versado en la Doctrina por hablar mucho. Aquel que habiendo escuchado la Doctrina no la ignora y la observa, ese tal es uno versado en la Doctrina.

260. No se es un Thera (venerable) únicamente porque se tenga el cabello canoso. Ese tal puede ser sólo maduro en edad, y de él se dirá que «es un hombre que ha envejecido en balde».

261. En aquel que hay verdad, perfecto comportamiento, no violencia, abstinencia y autocontrol, ese sabio que ha descartado las impurezas, sí es llamado un venerable.

262. Si un hombre es celoso, avaro y mentiroso, no es a través de las meras palabras, el aspecto y la belleza como se volverá un hombre de buena voluntad.

263. Pero el que ha superado y eliminado esas contaminaciones y se ha convertido en un hombre sabio, liberado de odio, ése, por supuesto, es un hombre de buena voluntad.

264. No por afeitarse la cabeza, un hombre indisciplinado y mentiroso se vuelve un asceta. ¿Cómo podría ser un asceta si está lleno de anhelo y deseo ?

265. El que logra sojuzgar todo mal, pequeño o grande, ése es un monje, porque ha superado todo mal.

266. No es meramente un monje el que vive de la caridad de los otros, sino aquel que observa el código de conducta y por ello se hace merecedor de tal condición.

267. El que ha trascendido tanto el mérito como el demérito, que sigue la noble vida pura y vive con comprensión en este mundo, a ése verdaderamente se le denomina monje.

268. Observando (voto de) silencio, el hombre no educado y necio no se vuelve un sabio. Pero el hombre sabio que, como si sostuviera una báscula, escoge lo que es bueno y descarta lo malo, es un verdadero sabio.

269. Por esta misma razón es un sabio. El que comprende el mundo (su naturaleza) por dentro y por fuera, es llamado un sabio.

270. No es un hombre noble, un santo, si daña seres sintientes. El que cultiva el amor benevolente hacia todos los seres es llamado noble .

271-272. No es sólo por la mera moralidad y la austeridad, ni por la erudición, ni por el desarrollo mental de la concentración, ni viviendo en retire, ni pensando «gozo de la bendición de la renuncia negada a las personas mundanas», como uno debe sentirse satisfecho, sino que el monje debe conseguir la extinción de todas las contaminaciones .

273. De los Senderos, el Octuple Sendero es el mejor. De las Verdades, las Cuatro Nobles Verdades. El Desapego es el mejor de los estados mentales, Y de los hombres, el hombre de visión clara.

274. Únicamente, éste es el Sendero. No hay otro para la purificación de la visión. Seguid este Sendero y confundiréis a Mara.

275. Siguiendo este Sendero, pondréis fin al sufrimiento. Habiendo yo aprendido el proceso de arrancar la flecha del deseo, proclamo este Sendero .

276. Vosotros mismos tenéis que esforzaros. Budas sólo son los que indican el camino. Aquellos que entran en el Sendero y cultivan la meditación se liberan de las garras de Mara.

277. “Todos los fenómenos condicionados son impermanentes.” Cuando uno comprende esto con sabiduría,
entonces uno se hastía de tal insatisfactoriedad. Éste es el Sendero de la purificación.

278. «Todos los fenómenos condicionados están sujetos al sufrimiento.» Cuando uno comprende esto con
sabiduría, se hastía de tal insatisfactoriedad. Este es el Sendero de la purificación.

279. “Todos los fenómenos condicionados son impersonales.” Cuando uno comprende esto con sabiduría, entonces uno se hastía de tal insatisfactoriedad. Éste es el Sendero de la purificación .

280. El que no se esfuerza cuando es el memento de esforzarse; el que, aún joven y fuerte, es indolente;el que es bajo en mente y pensamiento, y perezoso, ese vago jamás encuentra el Sendero hacia la
sabiduría.

281. Vigilante del habla y bien controlado en mente, que no haga mal con el cuerpo; que purifique esas tres vías de acción y alcance el sendero mostrado por los Sabios.

282. Verdaderamente, de la meditación brota la sabiduría. Sin meditación, la sabiduría mengua. Conociendo el doble camino de la ganancia y la pérdida, debe conducirse uno mismo de manera tal que
pueda aumentar la sabiduría.

283. Devasta el bosque de las pasiones. Desde el bosque de las pasiones emerge el miedo. Devastando el
bosque y la maleza de las pasiones, permaneced, oh monjes, libres de éstas.

284. Aun el mínimo deseo del hombre hacia la mujer, si no es aniquilado, atará mucho tiempo su mente, como el becerro a su madre la vaca.

285. Elimina tu arrogancia como se arranca la lila en otoño. Cultiva el Sendero de la paz. El Nibbana ha sido mostrado por el Iluminado.

286. Aquí viviré en la estación de las lluvias; aquí viviré en el otoño y en el invierno: así proyecta el necio. No se da cuenta del peligro de muerte .

287. La muerte alcanza y se lleva a aquel cuya mente está anclada en sus hijos y rebaños, como un gran río anega a un pueblo mientras duerme .

288. Los hijos no ofrecen ninguna protección, ni el padre, ni los parientes. Para aquel que está agarrado por la muerte, no puede haber refugio en ningún pariente.

289. Comprendiendo este hecho, que el hombre sabio, refrenado por la moralidad, aclare rápidamente el Sendero que conduce al Nibbana.

290. Si al renunciar a una peque a felicidad se vislumbra una felicidad mayor, entonces que el hombre sabio renuncie a la felicidad m s peque a en vista de la felicidad mayor.

291. Aquel que desea su propia felicidad causando sufrimiento a los otros, no est liberado del odio, puesto que l mismo est apresado en las redes del odio.

292. Lo que deber a hacerse, no se hace. Lo que no deber a hacerse, se hace: las impurezas, los impulses contaminantes de tales personas, arrogantes y negligentes, crecen.

293. Aquellos que siempre persisten en la pr ctica de la atenci n sobre el cuerpo, y no hacen lo que no debe hacerse, y constantemente hacen lo que debe hacerse, esos atentos y reflexivos ponen t rminos a las corrupciones.

294. Habiendo eliminado a la madre (avidez)y al padre (orgullo)ya los dos reyes (infinitismo y nihilismo), y habiendo destruido a un reino y sus habitantes (apego), uno se convierte en un iluminado.

295. Habiendo eliminado a la madre y al padre ya los dos reyes, y habiendo destruido el peligroso sendero (de los deseos sensoriales), se marcha sin dolor hacia el estado de iluminado.

296. Bien alertas se mantienen los disc pulos del Buda, y tanto de d a como de noche siempre recuerdan al Buda.

297. Bien alertas se mantienen los disc pulos del Buda, y tanto de d a como de noche siempre recuerdan la Doctrina.

298. Bien alertas y atentos se mantienen los disc pulos del Buda, y tanto de d a como de noche siempre recuerdan la Orden.

299. Bien alertas y atentos se mantienen los disc pulos del Buda, y tanto de d a como de noche siempre est n vigilantes a las sensaciones del cuerpo.

300. Bien alertas y atentos se mantienen los disc pulos del Buda, y tanto de d a como de noche se deleitan en no hacer da o.

301. Bien alertas y atentos se mantienen los disc pulos del Buda, y tanto de d a como de noche se deleitan en la meditaci n.

302. Dif cil es renunciar; dif cil es gozar. Dif cil y penosa es la vida familiar. Penosa es la asociaci n con los que nos son incompatibles. Penosa es la larga ruta del samsara. Para evitarla, no persigas el mal.

303. El que est lleno de confianza y virtud, posee gloria y riqueza y es honrado dondequiera que est o dondequiera que vaya.

304. Incluso desde un lugar tan lejano como las monta as del Himalaya, los buenos relucen. Pero los malevolentes, aunque cercanos, son invisibles, como las flechas lanzadas en la noche.

305. Aquel que se sienta solo, descansa solo, pasea solo, se autocontrola en soledad, hallar dicha en el bosque.

306. El que no dice la verdad, va a un estado totalmente desgraciado, y tambi n el que habiendo hecho algo dice que no lo hizo. Ambos, por igual, despu s de la muerte pagar n sus acciones en otro mundo.

307. Muchos que visten la t nica amarilla son de mala disposici ny descontrolados. Debido a la suma de sus perversas acciones, nacer n en un estado desgraciado.

308. M s valdr a que el perverso se tragase una bola de acero candente como una llama de fuego, que ser
inmoral y descontrolada persona tomando las limosnas que le ofrecen las gentes.

309. Cuatro calamidades se precipitan sobre el hombre negligente que se asocia con mujeres de otros: la adquisición de deméritos, pérdida de sueño, sentimiento de culpa y un estado de lamentación .

310. Hay adquisición de deméritos lo mismo que hay un buen y un mal destino. Breve es la alegría del hombre y la mujer asustados. El Rey impone un grave castigo. Ningún hombre debe frecuentar a la mujer de otro .

311. De la misma manera que una brizna de hierba kusa mal cogida con la mano la corta, así la vida de un asceta mal enfocada le conduce a un estado de desgracia.

312. Cuando lo que debe ser hecho no es hecho, hay práctica corrupta y la vida santa es dudosa, no sobreviene ningún fruto.

313. Si algo debe ser hecho, uno debe hacerlo. Uno debe ir ascendiendo con firmeza, liberándose de los extremes.

314. Es mejor evitar hacer la mala acción, porque ésta es seguida por el remordimiento; mejor hacer la buena acción, tras la cual no se produce ningún estado de lamentación.

315. Como una ciudad fronteriza, bien custodiada por dentro y por fuera, guárdese uno a sí mismo. Que no descuide la oportunidad; para aquellos que descuidan la oportunidad, habrá nacimiento en un doloroso estado.

316. Aquellos que se avergüenzan cuando no deberían avergonzarse y que no se avergüenzan cuando deberían hacerlo, están condicionados por equivocados puntos de vista y se conducen hacia un estado de dolor.

317. Aquellos que temen lo que no debe ser temido y no temen lo que debe ser temido, están condicionados por equivocados puntos de vista y se conducen hacia un estado de dolor.

318. Imaginan como equivocado lo que no es equivocado y como no equivocado lo que sí lo es: seres que mantienen tales falsos puntos de vista se desploman en un estado de dolor.

319. Conociendo lo equivocado como equivocado y lo acertado como acertado: esos seres, adoptando la visión correcta, alcanzan un estado de felicidad.

320. De la misma manera que un elefante en el campo de batalla soporta la flecha que se le lanza desde un arco, así uno debe soportar las abusivas palabras que se le dirijan. Verdaderamente, la mayoría de los hombres poseen una naturaleza enferma.

321. Llevan a una asamblea elefantes entrenados. El rey monta el animal entrenado. Los mejores entrenados entre los hombres son los que resisten el abuse.

322. Excelentes son las mulas entrenadas, así como los briosos corceles del Sind y los nobles y sólidos elefantes; pero mucho mejor es el que se ha ejercitado a sí mismo.

323. Seguramente, jamás con tales vehículos se alcanzará el Nibbana, sino controlándose a través del sometimiento y el autoentrenamiento.

324. El incontrolable elefante Dhanapalaka, cuando está en cautiverio, no come, porque recuerda al elefante del bosque.

325. El estúpido, cuando es torpe, glotón, perezoso y se enfanga como un cerdo en la pocilga, renacerá una y otra vez.

326. Previamente, esta mente vagaba donde le placía, como a ella se le antojaba. Hoy, con sabiduría, yo la controlaré como el conductor controla el elefante en ruta.

327. Gozar de la atención pura, vigilad vuestras mentes, salid del fango de las pasiones como lo conseguiría un elefante hundido en el fango.

328. Si encontráis un amigo inteligente (quien es apropiado) para acompañaros, de buena conducta y prudente, en tal caso vivid con él felizmente y vigilantes, venciendo todos los obstáculos.

329. Si no encontráis un amigo inteligente para acompañaros, de buena conducta y sagaz, entonces vivid solos como el rey que ha renunciado al país conquistado, o como un elefante que se pasea a voluntad por el bosque.

330. Es mejor vivir solo; no hay amistad con un necio. Que uno viva solo, evitando todo mal, estando libre de preocupaciones, como un elefante paseándose solo por el bosque.

331. Es deseable tener amigos cuando surge una necesidad; feliz aquel que está contento con cualquier cosa que haya; el mérito obtenido es agradable (consolador) cuando el fin de la vida se avecina; feliz es el abandono de todos los sufrimientos .

332. En este mundo proporciona felicidad atender a la madre; felicidad atender al padre; felicidad atender a los ascetas, y felicidad, también, atender a los Nobles.

333. Feliz es la virtud milenaria; feliz es la confianza bien establecida; feliz es la adquisición de la sabiduría; feliz es la abstención del mal.

334. Los deseos de un hombre negligente crecen como la enredadera maluva. El corre de aquí para allá (de una a otra vida) como un mono en el bosque buscando la fruta.

335. Quienquiera que en este mundo es vencido por el vasto deseo, el apego, sus penas crecerán como la hierba birana después de haber llovido.

336. Pero quienquiera que en este mundo vence el vasto deseo, tan difícil de doblegar, sus penas le abandonarán como el agua se desliza por la hoja del loto.

337. Yo declaro esto: ¡Afortunados los que os habéis reunido aquí! Cortad las raíces de la avidez como el que corta la dulce raíz de la birana. No seáis como el junco, al que Mara arrasa una y otra vez.

338. De la misma forma que un árbol cortado crece de nuevo si sus raíces están firmes e intactas, de igual modo, cuando permanecen las raíces del deseo sin haber sido destruidas, el sufrimiento surge una y otra vez.

339. Las treinta y seis corrientes del deseo que arrastran hacia el placer vigorosamente, encadenan a la persona de mente ofuscada, llevándola tras el torrencial apego.

340. Las corrientes (del deseo) fluyen por todas partes. Sus raíces retoñan y se desarrollan. Contemplando cómo retoñan, hay que cortar esas raíces con la sabiduría.

341. En los seres surgen los placeres y son saturados por la avidez. Inclinados hacia la felicidad, buscan la felicidad. Verdaderamente, tales hombres nacerán y decaerán.

342. Acorralados por la avidez, están aterrados como liebres cautivas. Encadenados por grilletes, hallarán sufrimiento una y otra vez por mucho tiempo.

343. Los seres humanos atrapados en el deseo sienten el mismo terror que una liebre atrapada en el cepo. Por ello, que abandone el deseo aquel monje que desea el desapego.

344. Quienquiera que, liberado del deseo, encuentra disfrute en el bosque, pero más adelante es tentado por el deseo y vuelve a casa, tal hombre, ¡cotempladlo!, era libre y ha vuelto a la esclavitud.

345, Aquello que es fuerte no es la atadura hecha de hierro, madera o cuerda, sino el apego a piedras preciosas y adornos, el anhelo de mujer e hijos, tal es la gran atadura.

346. La atadura es fuerte, dicen los sabios. Pero incluso esta atadura que amarra a los seres -que se afloja, pero tan difícil es de cortar totalmente-, los sabios acaban cortándola definitivamente y, abandonando los placeres de los sentidos, libres de anhelos, renuncian.

347. Aquellos que están infatuados con la codicia penetran en una corriente que les atrapa como la tela que la araña ha tejido de sí misma. Por esta razón, el sabio corta con todo ello y se aleja abandonando toda tribulación.

348. Abandonad el apego al pasado; abandonad el apego al futuro; abandonad el apego al presente. Cruzando a la otra orilla del devenir, la mente, liberada por todas partes, no retornaréis al nacimiento y el envejecimiento.

349. El que se perturba con perversos pensamientos, que es excesivamente ávido, que se recrea en pensamientos de apego y aumenta más y más la avidez, hace cada vez más sólidos los grilletes de Mara.

350. El que se recrea en someter los males pensamientos, medita en las impurezas del cuerpo, permanece muy atento y se esfuerza por superar la avidez, él se libera de los grilletes de Mara.

351. El que ha alcanzado la meta, sin miedo, permanece sin avidez, desapasionado, ha eliminado las espinas de la vida. Este es su último renacimiento .

352. El que permanece sin avidez ni aferramiento, y es sagaz en la etimología y los términos, y conoce los grupos de letras y sus secuencias, está llamado a vivir su último renacimiento, siendo un gran hombre de profunda sabiduría.

353. Yo todo lo he dominado, todo lo conozco. De todo me he desapegado. A todo he renunciado. He destruido totalmente toda avidez. Habiendo comprendido todo por mí mismo, ¿a quién llamaré mi maestro?

354. El regale de la Verdad es más excelso que cualquier otro regale. El saber de la Verdad es más excelso que cualquier otro saber. El placer de la Verdad es más excelso que cualquier otro placer. El que ha destruido la avidez, ha superado todo sufrimiento.

355. La riqueza arruina al necio, que no busca el Nibbana. Por culpa del aferramiento a las riquezas, los hombres ignorantes se arruinan a sí mismos ya los otros.

356. La cizaña daña los campos como la avidez a la humanidad. Por lo tanto, cuando se produce sin avidez, los frutos son abundantes.

357. La cizaña daña los campos como el odio daña a la humanidad. El que se desembaraza del odio, produce abundantes frutos.

358. La cizaña daña los campos como la ignorancia a la humanidad. Por lo tanto, el que se desembaraza de
la ignorancia, produce abundantes frutos.

359. La cizaña daña los campos como la codicia daña a la humanidad. Por lo tanto, el que se desembaraza de la codicia, produce abundantes frutos.

360. Refrenar el ojo es bueno. Refrenar el oído es bueno. Refrenar la nariz es bueno. Refrenar la lengua es bueno.

361. Refrenar el cuerpo es bueno. Refrenar la palabra es bueno. Refrenar la mente es bueno. El control general es bueno. El monje que se controla completamente es liberado de todo dolor.

362. Aquel que se controla en mano, en pie y en habla, poseyendo el más alto control, gozando interiormente, dominado, solo, contento, ése es llamado monje.

363. Dulces son las palabras del monje que ha amaestrado su lengua, que se expresa con sabiduría, que no es petulante y que expone el significado del texto.

364. Que el monje more en la Doctrina, que se deleite en la Doctrina, que medite en la Doctrina, que recuerde bien la Doctrina, que no se extravíe de la sublime Doctrina.

365. Uno no debe despreciar lo que uno ha recibido, no debe envidiar lo de los otros. El monje que envidia a los otros no alcanza la calma mental.

366. Aunque reciba muy poco, el monje no lo desprecia, e incluso los dioses veneran a ese de vida pura y esforzada.

367. El que no piensa yo y m o con respecto a su mente ya su cuerpo, y que no se tribula por lo que
es o no es, se, por supuesto, es denominado un monje.

368. El monje que permanece en el amor benevolente, que goza en la Doctrina, alcanza el Nibbana, que es la superaci n de todos los fen menos condicionados.

369. Vac a, oh monje, esta barca (de la vida). Vaciada por ti, se mover con celeridad. Eliminando la avidez y las pasiones, viajar s hacia el Nibbana.

370. Lib rate de cinco cosas, rechaza cinco cosas, cultiva cinco cosas. El monje que va m s all de las cinco ataduras es denominado El que cruza de la corriente .

371. Medita, oh monje. No seas inatento. No dejes que tu mente se disperse con placeres sensuales. No permanezcas inatento y te dejes consumir como una bola de acero. Abras ndote, no tendr s que gritar:
Esto es sufrimiento.

372. No hay concentraci n para el que no tiene sabidur a; no hay sabidur a para el que no se concentra.
En aquel que hay concentraci ny sabidur a, se verdaderamente est pr ximo al Nibbana .

373. Aquel monje que ha entrado en un lugar vac o, la mente calmada y capaz de ver con Visi n Cabal la Doctrina, consigue la dicha suprema que trasciende la de los hombres.

374. Al contemplar el surgir y desvanecerse de los Agregados (mente-cuerpo), experimenta dicha y felicidad. El que tal percibe, llega al Nibbana.

375. Esto es lo que llega a ser lo principal para un monje: control sensorial, contento, observancia estricta del C digo de Conducta, asociaci n con ben volos y energ ticos amigos que viven con total pureza.

376. Sea cordial en sus maneras y refinado en su conducta; saturado de gran j bilo, lograr poner fin a todo sufrimiento.

377. Como palidecen y caen las flores del jazm n, arrojad fuera y totalmente la avidez y la malevolencia
.

378. El monje que es calmo en cuerpo, calmo en la palabra, calmo en la mente, bien dispuesto y que se ha despojado de las cosas mundanas, es verdaderamente denominado uno en plena paz .

379. Oh, monje!, m rate a ti mismo con ojos cr ticos; exam nate a ti mismo. Cuidando de ti mismo y vigilante, oh, monje!, vivir s felizmente.

380. Uno mismo es su propio protector; uno mismo es su propio refugio. Por lo tanto, que uno mismo se cuide de la misma forma que el vendedor de caballos cuidar al buen caballo.

381. Lleno de alegr a, lleno de confianza en la Ense anza del Buda, el monje obtendr el Estado de Paz, no afectado ante los fen menos condicionados, jubiloso.

382. El monje que mientras es joven se aplica a la Ense anza del Buda, ilumina este mundo como la luna libre de nubes.

383. Esforzado y resistente, cruza la corriente. Descarta, oh noble, los deseos sensoriales. Conociendo la aniquilaci n de los fen menos condicionados, s, oh noble, un conocedor del Nibbana.

384. Mediante la meditaci ny la Visi n Cabal, el noble alcanza la m s alta Sabidur ay, liber ndose de toda atadura del que sabe, se extingue.

385. Aquel para el que no existe ni esto ni aquello, ni yo ni m o, est alerta y liberado de las pasiones, a se llamo yo un noble.

386. Al que es meditativo, puro y tranquilo, que ha llevado a cabo su deber y est libre de corrupciones, habiendo alcanzado la más Alta Meta, a ése llamo yo noble.

387. El sol brilla de día; la luna brilla de noche; en su armadura brilla el rey guerrero; en la meditación brilla el noble. Pero todo el día y toda la noche brilla el Buda en su esplendor.

388. Porque ha descartado el mal, es llamado noble; porque vive en paz, es llamado monje; porque ha
abandonado las impurezas, es llamado recluso.

389. Nunca debe dañarse a un noble, ni deberá el noble devolver el daño al que se lo ha provocado. Se avergüence aquel que lastime a un noble. Más se avergüence el noble que quiera vengarse .

390. No es pequeña la recompensa del noble que no toma represalias. Cuando la mente es apartada del placer y cesa el intento de dañar, el sufrimiento amaina.

391. El que no comete ningún mal con el cuerpo, la palabra y la mente, el que se autocontrola en estos tres aspectos, a ése llamo yo noble .

392. Reverénciese devotamente a cualquiera que haya comprendido la Doctrina predicada por el Iluminado, como un brahmán reverencia el sacrificio del fuego.

393. No por dejarse el pelo trenzado, ni por el linaje, ni por el nacimiento se vuelve uno un noble, sino aquel que es verdadero y recto, puro, ése es un noble.

394. ¿De qué sirve el pelo trenzado, oh necio ? ¿De qué sirve tu ropa de antílope ? Interiormente estás lleno de pasiones, pero permaneces limpio por fuera.

395. Al hombre que lleva túnica hecha de apaños, que es delgado, de vigorosas venas, que medita solo en
el bosque, a ése llamo yo noble.

396. Yo no llamo merecidamente noble a uno porque ha nacido en tal linaje o de madre brahmín. No puede serlo merecidamente quien no se ha liberado de los impedimentos. El que está libre de impedimentos (mentales), libre de ataduras, a ése llamo noble.

397. El que ha cortado todas las ataduras y no tiembla, el que ha ido más allá de toda atadura y es libre, a ése llamo yo noble.

398. El que ha cortado la correa (de la malevolencia), las riendas (de la codicia) y la cuerda (de las herejías), junto con la erradicación de las tendencias latentes, y ha diluido la ignorancia y es un iluminado, a ése llamo yo noble .

399. El que sin odio padece reproches, golpes y castigos, para quien la paciencia es su arma y poder, a ése llamo yo noble.

400. Quien carece de cólera, pero es firme, virtuoso, libre de avidez, autocontrolado y que éste será su último renacimiento, a ése llamo yo noble .

401. Aquel que como el agua en la hoja del loto, o como el grano de mostaza en la punta de una aguja, no
se agarra a los placeres, a ése llamo yo noble.

402. Al que en esta vida ha efectuado la aniquilación del sufrimiento, que es libre de sus Agregados (cuerpo-mente) y se ha emancipado de las trabas mentales, a ése llamo yo noble.

403. Aquel cuya sabiduría es profunda, que posee la Visión Cabal, adiestrado en conocer cuál es el sendero correcto y cuál el equivocado, que ha alcanzado el final más elevado, a ése llamo yo noble.

404. Quien no intima con los que tienen hogar ni con los que no lo tienen, que libre vagabundea, sin deseos, a ése llamo yo un noble.

405. Aquel que ha dejado de lado el palo de la violencia hacia los seres, débiles o fuertes, que no mata ni causa muerte, a ése llamo yo noble.

406. Aquel que es amigo entre los hostiles, controlado entre los armados, desapegado entre los apegados, a ése llamo yo noble.

407. Aquel cuyo deseo y odio, orgullo e ignorancia han caído como la semilla de mostaza desde la punta
de la aguja, a ése llamo yo noble.

408. Aquel que sólo profiere palabras gentiles, instructivas y veraces, que habla sin ofender a nadie, a ése llamo yo noble.

409. Aquel que en este mundo no coge nada que no le den, sea valioso o sin valor, pequeño o grande, agradable o desagradable, a ése llamo yo noble.

410. Aquel que no tiene anhelos en este mundo ni en el próximo, libre de deseos y emancipado, a ése llamo
yo noble.

411. Aquel que a través del conocimiento, está libre de dudas, y se ha establecido firmemente en el Nibbana, a ése llamo yo noble.

412. Quien ha trascendido las ataduras tanto del mal como del bien, libre de pena, libre de contaminaciones y puro, a ése llamo yo noble.

413. Aquel que está libre de mancha, inmaculado como la luna, puro, absolutamente sereno y claro, que ha
destruido la sed del devenir, a ése llamo yo noble.

414. Quien ha superado la avidez, este dificultoso sendero, el océano de vida, la ignorancia, el que ha cruzado y llegado más allá, que es meditativo, libre de aferramiento y dudas, que a nada se encadena y ha alcanzado el Nibbana, a ése llamo yo noble.

415. El que ha abandonado los deseos sensoriales, ha renunciado a la vida mundana y no tiene hogar, ha destruido todos los deseos sensoriales y devenido libre, a ése llamo yo noble.

416. Aquel que en este mundo ha superado la avidez, renunciando a la vida mundana y viviendo sin hogar,
el que ha destruido la avidez y devenido libre, a ése llamo yo noble.

417. Aquel que ha descartado las ataduras mundanas y celestes, y está completamente liberado de ellas,
a ése llamo yo noble.

418. El que está más allá del placer y el displacer serene, sin manchas, y que ha conquistado sus Agregados (mente-cuerpo), y es tenaz, a ése llamo yo noble.

419. Aquel que conoce el camino de los seres que mueren y renacen, que no se apega, que camina hacia el
Nibbana y se ilumina, a ése llamo yo noble.

420. Aquel cuyo destine ni los dieses ni los semidioses, ni tampoco los hombres conocen, que ha destruido
todas las impurezas y que ha conseguido la meta, a ése llamo yo noble.

421. Aquel que no se agarra a los Agregados, que son pasado, futuro o presente, que permanece sin
encadenarse y sin aferramiento, a ése llamo yo noble.

422. Aquel sin miedo, el noble, el héroe, el gran sabio, el conquistador, sin deseos, el limpio, el iluminado,
a ése llamo yo noble.

423. Aquel sabio que conoce sus vidas previas, que percibe el cielo y el infierno, que ha llegado al final de los nacimientos y que ha alcanzado el Conocimiento Supremo y ha completado su labor viviendo la vida santa, a ése llamo yo noble .