Copii de azi
Adesea aud discuții sau găsesc articole despre temerile copiilor, conflictele lor la școală, problemele de învățare, comportamentul și întrebarea pe care vreau să o împărtășesc aici apare: este că copiii se nasc cu aceste dificultăți sau o Ar putea o anumită educație sau lipsa unei educații să conducă la anumite simptome la copii?
Deci, având în vedere acest lucru, putem crede că copiii se nasc sănătoși și rămân sănătoși dacă mediul este sănătos?
Și dacă mediul, părinții, școala, societatea schimbă tipul de educație, copilul se schimbă?
Aici vreau să vorbesc despre temerile educatorilor lor: un punct, care rupe echilibrul emoțional, fizic sau spiritual al unui copil.
Temerile părinților: consecințe la copil
Adevărul este că atunci când suntem părinți, toate teoriile, dacă le-am avea, sunt puse la încercare. De multe ori simte că nu se știe nimic, că ne îndoim de toate, că este prea multă responsabilitate să decidem pentru binele și calea unei ființe umane. Acest lucru creează mari temeri pentru noi și luăm decizii pe baza temerilor noastre. Adică, nu hotărâm lucid sau în totală libertate, hotărâm să contracarem sau să placăm marea teroare pe care trebuie să o facem greșeli sau să deterioăm această ființă pe care o iubim atât de mult.
Dar, ceea ce vreau să împărtășesc aici, pe care îl văd din păcate în repetate rânduri, este că cel mai dăunător pentru un copil, și pentru noi înșine, nu este ceea ce ne temem, ci temerile în sine.
Vreau să împărtășesc un exemplu simplu pentru a clarifica ce vreau să spun:
Îmi amintesc când fiica mea abia avea o lună, eram ezitantă, îndoielnică, temătoare. A fost totul foarte nou și nu mi-am putut observa emoțiile și unde mă duceau.
Mi-a fost teamă că, atunci când m-am culcat, va fi frig sau că, dacă aș avea multe, va fi prea cald, pe scurt frica mea nu va fi în stare să-mi dau seama de ceea ce aveam cu adevărat nevoie. Îmi amintesc că, când m-am culcat, am venit și m-am dus. Într-o clipă am acoperit-o cu o pătură, am părăsit camera crezând că o acoperisem prea mult, că poate fi cald. Mă întorc în cameră și o descopăr, puțin, pe jumătate. Adică luați o decizie pe jumătate, pe jumătate acoperite, pe jumătate neacoperite ... neconforme. Chiar și așa, am ieșit din camera crezând că aș putea fi rece. În acel moment, ceva s-a luminat în interiorul meu și a apărut o voce care spunea: „Luă decizia pe care o dorești, dar fără greutate, fără roll, fără conflict intern.
Ceea ce face mai multe pagube, chiar mai mult decât frigul sau căldura, este să decidă cu frică. Percep greutatea cu care îți îndeplinești acțiunile și asta mă doare. ”
Nu contează dacă am crezut asta, cred eu, sau fiica mea mi se spune. I-am lăsat pe fiecare din propria sa experiență să o considere în orice fel dorește. Cel mai important a fost claritatea pe care mi-a lăsat-o acest mesaj.
Dacă de teamă nu lăsăm copilul să meargă la casa unui prieten, să tabereze, să plece afară, deoarece este foarte frig, să mănânce anumite alimente, deoarece pot provoca alergie; sau când este bebeluș, de exemplu, de frica de a nu fi loviți, nu-l lăsăm să atingă, să se târască, să învețe să meargă, suntem în spatele lui nesigur, nu-i facem o favoare, nu generăm sănătate.
Cu asta nu vreau să spun că, dacă consider că este încă mic să opresc campingul, trebuie să-l las pentru a-mi depăși temerile, nu. Ceea ce spun, urmând acest exemplu, este că iau decizia în mod sănătos, în acest caz ar fi „cred că copilul este încă mic, deci nu va merge în această tabără”. Fără greutate, decizia este curată, ușoară.
Cazul opus ar fi „Mi-e teamă că o mușcă te mușcă, este rece și nu se încălzește, că cade în apă, că profesorii nu sunt atenți la grija ta”, iar pe această bază, decid.
Știm că copiii au o mare sensibilitate față de tot ceea ce simțim, mai ales dacă suntem părinții lor și chiar mai mult, ceea ce simte mama. Așadar, dacă dorim o educație care să favorizeze și să contribuie la dezvoltarea sănătoasă a emoțiilor, spiritului și corpului vostru fizic, trebuie, da sau da, să lucrăm la temerile noastre.
Întrebarea pe care vă invit să o puneți este : Ce consider eu mai dăunător, temerile de a vă întâmpla ceva sau ce vreau să împiedic să se întâmple?
Nu putem împiedica copilul să întâmpine anumite dificultăți, ei fac parte din viață. Dacă nu-l ajutăm pe el, pe părinții săi, să întâmpine primele provocări, mai devreme sau mai târziu, îi va întâmpina la fel, iar contrastul poate fi mai mare.
Din nou, nu putem evita situațiile care sunt doar o parte a vieții într-o lume fizică. Nu putem împiedica un copil să lovească, să se răcească, să aibă un prieten care să-l trateze prost sau în situații similare. Dacă îi permitem copilului să întâlnească viața, îl acceptăm cu luminile și umbrele sale, îi oferim sănătate.
Provocările generează putere, își consolidează voința, generează securitate, chiar și în decizii greșite. Când nu lăsăm copilul să trăiască anumite lucruri care fac parte din viață din cauza fricii, este posibil să nu ne dăm seama cum să-l slăbim.
Pe de altă parte, dacă educația și, prin urmare, deciziile pe care le luăm, se bazează pe bucurie, pe dorința ca copilul să-și cucerească lumea, să o accepte, să o trăiască pe deplin, să învețe din dificultăți, să știe să le rezolve sau asta nu știe cum să le rezolve și că învață să ceară ajutor, să ceară, să spună „nu știu, nu pot”, păstrăm starea de echilibru în interior.
Să nu uităm că copiii care ajung astăzi știu de unde provin, iar dacă nu blocăm cunoștințele și potențialul pe care le aduc, nu vor avea nici o dificultate cu lumea. Și când spun „nici o dificultate”, nu vreau să spun că unele lucruri nu te costă să dobândești, să înveți sau să le accepți, ci că vei avea capacitatea totală de a trăi în această lume, de a o potrivi, de a aduce noi posibilități și de a o transforma și de a o dezvolta împreună. către lume
Autor: Nancy Erica Ortiz
Creatorul cursului „Copii de astăzi”
www.caminosalser.com/nancyortiz
Sursa: https://www.caminosalser.com/1464-indigocristal/los-miedos-de-los-padres-consecuencia-en-el-nino/
